În fiecare an, la 3 decembrie este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Data a fost stabilită ȋn 1992, de Adunarea Generală a ONU, pentru a motiva populaţia să ȋnţeleagă efectele dizabilităţilor şi pentru a combate discriminarea.
ONU doreşte ca întreaga lume să devină mai responsabilă ȋn ceea ce privește integrarea persoanelor cu dizabilităţi.
Pentru a marca această zi, Asociaţia S.O.S. Autism Bihor, are plăcerea de a vă invita la ,,Ziua Porţilor Deschise”în data de 29 Noiembrie 2016, începând cu ora 11 până la ora 17. În deschidere vă vom prezenta un raport de activitate cu obiectivele asociaţiei și a ,,Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilitati S.O.S. Autism Bihor”.
Cu această ocazie vizitatorii și presa vor putea admira lucrările copiilor și tinerilor noștri, într-o expoziţie și vor putea achiziţiona, în schimbul unei donaţii, obiectele dorite. De asemenea vrem să vă prezentăm și realizările anului ce se încheie, având în vedere că e primul an în care funcţionăm într-un spaţiu nou adaptat nevoilor copiilor și tinerilor noștrii.
Obiectele de decor sunt confecţionate din materiale reciclabile, ghips, carton, sticla, realizate îndeosebi prin tehnica decoupage-ului și majoritatea au tema Crăciunului. Ele au fost confecţionate de copiii și tinerii noștri în cadrul orelor de terapie ocupaţională, alături de voluntari.
În această zi tinerii de peste 18 ani, care frecventează ,,Centrul de zi pentru adulţi” vor fi la program fiind o zi obișnuită, deci veţi putea vedea cum se confecţionează aceste obiecte. Copiii care frecventează cursuri școlare, au terapie după amiază și sunt incluși în proiectul ,,Atelierul de (re)creaţie”. Ei lucrează alături de elevi voluntari de la Liceul ,,Aurel Lazar”si de la Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu”
De asemenea la finisarea obiectelor au contribuit și mamele din asociaţie care participă la programul ,,Atelierul Mamicilor”.
Din donaţiile strânse la acest eveniment se vor asigura în continuare, materiale de lucru pentru orele de terapie ocupaţională ale copiilor si tinerilor noștrii.
Vă așteptăm cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam