Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului de Sân, Organizația de femei a PNL Oradea, a desfășurat o acțiune de conștientizare a pericolului pe care îl reprezintă acest tip de cancer, coordonată de co-președinții OFL Oradea, doamnele Florica Cherecheș și Patricia Popa. Acțiunea a constat în organizarea unei dezbateri pe tema cancerului la sân, importanța controlului periodic și a prevenției în sănătate. A doua componentă a acțiunii a fost iluminarea Teatrului Regina Maria în roz, culoarea simbol a cancerului de sân, în intervalul 19-21. A treia componentă a fost distribuirea a 500 de fluturași informativi, cu care femeile se pot prezenta la consult gratuit și cu care primesc reducere la mamografie sau ecografie, prin parteneriat cu Centrul medical Transilvania Imagistica Oradea. Spitalul județean Oradea oferă de asemenea, pe bază de bilet de trimitere de la medicul de familie, consult și investigații radiologice gratuite, după caz.
În România, cancerul de sân se află pe primul loc din punct de vedere al incidenței, dar și pe primul loc din punct de vedere al mortalității pentru că foarte multe femei nu conștientizează pericolul sau nu ajung la timp la medic ca să se poată vindeca.În România sunt diagnosticate în fiecare an în jur de 10.000 de paciente cu cancer de sân avansat și foarte multe nu supravieţuiesc pentru că sunt diagnosticate în stadii avansate ale bolii.
La fiecare 3 minute e diagnosticat un nou cancer de sân pe glob. La fiecare 14 minute, o femeie moare pe glob, răpusă de cancerul de sân. În 98% din cazuri, el poate fi vindecat, dacă e depistat la timp.
Calde mulțumiri voluntarilor și partenerilor noștri și anume doamnelor Dr. Ioana Pușcaș, Medic Oncolog, Dr. Alina Venter și Dr. Alina Moraru, ambele, Medic de radiologie și imagistică medicală, Dr.Ioana Mihăilă, Medic endocrinolog, Dr. Claudia Rotoiu, Specialist medicină interna, diabet, nutritie, boli metabolice, Dr. Carmen Pantiș, Medic anestezist, și Prof. Univ. Dr., Prorector al Universității Oradea, Simona Trip, în calitate de psiholog. Participantele au ascultat cu mult interes prezentările deosebit de practice ale specialiștilor, pe tema prevenției cancerului de sân, a celui de col uterin și pe tema prevenției în general și au primit răspunsuri la întrebări punctuale. E important să fim preocupate de starea noastră de sănătate,ca dovadă de responsabilitate față đe sine, față de familie și față de societate. 70% din cazurile de cancer la sân sunt descoperite prin autoexaminare! Totusi, nu toti nodulii mamari sunt depistati prin palpare și de aceea se impune consultul periodic la medic.
Prevenția costă mult mai puțin decât tratarea unei boli și din acest motiv, PNL va depune în curând un proiect de lege a prevenției în sănătate prin care va propune necesitatea finanțării de la bugetul de stat a programelor de preventie, inclusiv programe de screenning pentru cancerul de sân, ca realizarea activitatii de prevenție să fie coordonată de o institutie care să aplice programele anuale , să evalueze rezultatele obtinute, necesitatea creerii unui mecanism de plată a medicilor pentru activitatile de preventie desfasurate și necesitatea stabilirii prin lege a obligatiilor cetatenilor de conformare la activitati de preventie.Așteptăm sugestii de la specialiști în acest sens, ca să promovăm o lege cât mai adecvată nevoilor actuale.
Mesajele principale ale specialiștilor au fost să nu neglijeze vizitele periodice la medici pentru că e important ca fiecare femeie să își facă o ecografie mamară sau o mamografie, anual sau la doi ani, în funcție de vârstă, antecedente în familie și desigur, recomandarea medicului. Ne ia foarte puțin timp dar ne poate salva viața! Unul din specialiștii prezenți a spus că vestea cea mai bună pe care o poate primi cineva e că suferă de o boală gravă în stadiu incipient.
Avem în Oradea o infrastructură medicală dezvoltată, medici specialiști și multe opțiuni, trebuie doar să accesăm aceste oportunități!
Mulțumim partenerilor, Centrul medical Transilvania Imagistica Oradea, Spitalul Județean Oradea, Firmei Top Press care a asigurat iluminarea Teatrului Regina Maria în roz.
În final, doamna deputat Florica Cherecheș, a mulțumit celor câteva zeci de doamne și domnișoare, interesate de sănătatea lor și a familiilor lor, îndemnându-le: „Multă sănătate tuturor și nu uitați: Mergeți la consult periodic, să vă spună doctorul că sunteți bine!”

Florica Cherecheș
Co-Președinte OFL Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam