YouthBank Oradea vă invită la cea mai colorată petrecere orădeană a lunii Februarie. Evenimentul se va desfăşura Vineri, 6 februarie 2015, de la ora 20:00, în Shadows Club, str. Vasile Alecsandri nr. 7 – 9. Banii strânşi în urma desfăşurării acestui eveniment vor fi direcţionaţi către YouthBank Oradea, un program de dezvoltare personală pentru liceeni.

Intrare: 10 lei
Brăţări intrare: 0743.899.901
Rezervări mese Shadows Club: 0359.467.467

Detalii eveniment :
Jocuri de societate și socializare ;
După ora 22: After party cu Dj;
Pâine cu Nutella din partea casei ;
Măşti colorate pentru primii 100 de participanţi.
Premii speciale pentru cei care participă la activitățile serii:
5 invitaţii gratuite la Cinema Palace ;
5 vouchere cu jocuri la PlayOn ;
2 vouchere Unique by Monique ;
2 vouchere cu jocuri în Shadows Club.

În perioada Decembrie 2014 – Februarie 2015, YouthBank Oradea desfăşoară o serie de evenimente care au ca scop strângerea de fonduri în vederea finanţării proiectelor iniţiate de liceenii bihoreni pentru comunitatea locală, cât şi susţinerea activităţilor programului.
Vă invităm să fiţi alături de echipa YB Oradea pentru o educaţie mai bună a tinerilor şi pentru o comunitate locală frumos dezvoltată!

Programul este implementat în Oradea şi parţial în Salonta (etapa de acordare de finanţări) de către Fundaţia Comunitară Oradea, iar la nivel naţional este coordonat de către Asociaţia pentru Relaţii Comunitare. Activităţile YouthBank România sunt incluse în „YouthBank Academy: Soluţii durabile pentru implicarea tinerilor în viaţa comunităţii” – proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România cu suma de 75.000 de euro.

YouthBank este un program de dezvoltare personală pentru liceeni, în care aceştia constituie, promovează şi administrează un fond special destinat unor proiecte pentru comunitatea locală, implementate de către alţi liceeni. Astfel, tinerii au acces la un cadru propice dezvoltării personale, dobândind abilităţi şi cunoştinţe de leadership, comunicare, negociere, management de proiecte şi management financiar. Programul YouthBank porneşte de la premisa că tinerii reprezintă o resursă esenţială pentru comunităţile locale şi încurajează iniţiativa civică, responsabilitatea şi asumarea de către tineri a rolului de lideri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam