În data de 27 ianuarie 2015, orele 9.20, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor a avut loc o întrevedere între Claudiu-Adrian Pop, Prefectul judeţului Bihor și Adam Sambrook, Adjunct de Misiune în cadrul Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, însoţit de ofiţerul de vizită, Cătălina Neagu.
Vizita în judeţul Bihor a avut ca scop întărirea relațiilor de colaborare și comunicare cu reprezentanţii autorităților şi ai mediului de afaceri, precum şi participarea Excelenţei Sale la evenimentul “Vocile Eliberatorilor”, organizat de către Asociaţia Tikvah cu ocazia marcării Zilei Internaţinale de comemorare a victimelor Holocaustului.
În cadrul vizitei, prefectul judeţului Bihor, Claudiu-Adrian Pop a prezentat oportunităţile de dezvoltare ale judeţului Bihor din punct de vedere economic, turistic şi al deschiderii manifestate faţă de mediul de afaceri. De asemenea, au fost abordate teme legate de infrastructura rutieră a judeţului ca o premisă a dezvoltării mediului de afaceri, precum şi aspecte legate de cadrul legislativ privind implementarea proiectelor cu finanţare europeană, precum şi energia neconvenţională şi mediul încojurător şi nu în ultimul rând prezentarea unui cadru comparativ privind sistemul administrativ britanic şi cel român.
Ambii interlocutori au apreciat în sens pozitiv schimbul de infomaţii din cadrul întrevederii, manifestând un interes crescut pentru o bună colaborare în continuare.
Cancelaria Prefectului – Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam