În contextul unei excelente colaborặri dintre cele două instituţii, în perioada februarie-aprilie a.c., specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere (CPECA) Bihor, în parteneriat cu „Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea – Catedra de Pregătire Specifică, derulează proiectul „Poliţistul de Frontieră – Factor de Educaţie pentru Prevenirea Consumului de Droguri”, având ca obiectiv general familiarizarea participanţilor cu principalele categorii de droguri şi efectele acestora, cu factorii de protecţie şi de risc asociaţi consumului de droguri, conceptele de bază utilizate în prevenirea consumului de droguri.
Acest demers urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe a beneficiarilor cursului – 80 de elevi ai Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea cu privire la influenţa drogurilor ilegale asupra consumatorilor, aceştia fiind familiarizaţi cu aspecte precum: tendinţele fenomenului consumului şi traficului de droguri în România, principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, noţiuni utilizate în domeniul drogurilor, semnele consumului de droguri, cadrul legal şi sistemul de coordonare a politicii în domeniul drogurilor, sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente de droguri în România, noţiuni şi concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri (factori de risc şi protecţie, etapele unei campanii de prevenire, evaluarea unei campanii de prevenire, prevenirea în mediul şcolar etc), fenomenul substanţelor noi cu efecte psihoactive etc.
Ca elemente suplimentare, în cadrul acestui curs vor fi abordate aspecte legate de sistemul de asistenţă bio-psiho-socială a consumatorilor de droguri din România şi beneficiile realizării activităţilor de reducere a riscurilor asociate, fiind important ca viitorii poliţişti de frontieră să cunoască şi să informeze cetăţenii cu privire la serviciile existente care pot fi solicitate de consumatori.
Acest proiect reprezintă un alt pas în demersul Agenţiei Naţionale Antidrog de a informa, educa şi conştientiza personalul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi societatea civilă cu privire la consecinţele consumului de droguri asupra individului.
Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, este deschisă spre colaborare interinstituţională în vederea prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, iar acest lucru se poate realiza în primul rând prin formarea pe această problematică şi a altor specialişti din structuri cu atribuţii în domeniu.
La finalul proiectului, în cadrul unei ceremonii festive, conducerea Şcolii de Pregặtire a Agenţilor Poliţiei de Frontierặ „Avram Iancu” Oradea, alặturi de conducerea Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Oradea, vor acorda diplome de participare celor 80 de elevi participanţi.
CPECA Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam