Sărbătorile sosesc nerăbdătoare la ușa fiecăruia dintre noi aducând și în acest an pace și liniște sufletească. Mirosul bradului, Nașterea Domnului, venirea lui Moș Crăciun, toate creează o atmosferă de neuitat. Și anul acesta printre cadourile moșului se află un nou număr al Revistei de Sociolingvistică, deoarece moșul s-a gândit că trebuie să ne preocupăm puțin și de cunoștințele noastre, îmbogățindu-le.

Noul număr al Revistei de Sociolingvistică aduce şi de această dată noi informaţii referitoare la limbă şi nu numai. Despre exprimarea corectă în limba română, este articolul scris de către doamna lector universitar doctor Valerica Draica, care a iniţiat această activitate suplimentară cu membrii Cercului de Sociolingvistică, studenţii filologi din anii I-III ai Facultăţii de Litere, din universitatea din Oradea.
Influenţa limbajului de lemn asupra omului modern, Politeţea lingvistică în contextul comunicaţional, Studiu lingvistic: Miron Pompiliu, Cartea electronică vs. Cartea tradiţională, Mărturii însângerate despre gulagul românesc, Alternanţe fonetice în limba română actuală. Evoluţia lor, Neologismele. O perspectivă istorică, Puţină ortografie, dar şi Semnificaţia zilei de 1 Decembrie sunt recenzii realizate de studenţii Facultăţii de Litere din Oradea din anii I-III şi de la Masterat: Loredana Moca, Renata Uşvat, Doroteea Bora, Eliza Ivan, Delia Trip Baciu, Alexandra Coţe, Roxana Junc, Crina Lele.
De asemenea, la rubrica „Interviu cu dascălii noştri”, invitat a fost domnul Conferenţiar universitar doctor Dumitru Draica, care ne vorbeşte despre cum a decis să urmeze cariera de profesor, ce părere are despre evoluţia limbii române şi, nu în ultimul rând, aflăm părerea dumnealui despre „revista noastră, a studenţilor filologi”, „Revista de Sociolingvistică”, cum o numeşte domnul profesor,
Ceea ce aduce nou revista este faptul că fiecare articol conţine şi un abstract în limba engleză pentru ca accesul la lectură să nu fie îngrădit nici unei persoane, studenţii străini, de la Medicină, studenţii Doamnei Profesoare Valerica Draica, bucurându-se de paginile revistei, aflând informaţii despre conţinutul articolelor din acest nou număr.
Citind revista o să descoperiţi răspunsurile pe care mulţi dintre noi ni le-am pus în legătură cu limba română, dar şi mai multe date istorice despre ţara noastră şi locuitorii săi, lucruri mai puţin cunoscute până nu demult. Lecturând „ne menţinem sănătatea mintală, explorăm lumi pe care poate nu le vom vedea niciodată, învăţăm lucruri noi, descoperim mai multe puncte de vedere, învăţăm şi avansăm în domeniul nostru de activitate”.
Aflându-ne în toiul sărbătorilor de iarnă, colectivul de redacţie al Revistei de Sociolingvistică, vă doreşte Sărbători fericite! şi un an nou plin de bucurii şi împliniri!
La mulţi ani !

Eliza Florina Ivan, masterand, Facultatea de Litere, Universitatea din Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam