Consiliul Local a aprobat în şedinţa din 9 decembrie 2015 indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Construirea unui drum de legătură între municipiul Oradea şi comuna Sînmartin”.
Cu o lungime de 4,056 km, drumul urmează să asigure legătura între municipiul Oradea, de la giraţia situată între hypermarketurile Selgros şi Metro, şi comuna Sînmartin, sat Băile Felix – zona pensiunii „Noblesse”.
Drumul va include o pistă de biciclete, un pod peste pârâul Peţa şi un pasaj rutier peste calea ferată în lungime de 72 m.
Rolul acestui drumul de legatură este de ocolire a localităţii Sînmartin, asigurându-se o cale sigură şi rapidă pentru toate categoriile de autovehicule. Pentru autovehiculele de transport mărfuri, drumul de legătură va reprezenta singura cale admisă, deoarece traficul greu va fi scos în afara municipiului, respectiv a localităţii Sînmartin.
Prin realizarea acestei investiţii, se va devia circulaţia de tranzit care în prezent se derulează prin localitatea Sînmartin şi se va fluidiza traficului în zonă. De asemenea, se va scurta timpul de deplasare a autovehiculelor, reducându-se consumul de combustibil şi poluarea.
Valoarea totală a proiectului este de 89.502.981,25 lei, inclusiv TVA, durata de realizare fiind de 24 de luni. Investiţia urmează să fie realizată din fonduri europene, perioada de programare 2014-2020, Consiliul Director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea aprobând contractarea realizării Studiului de fezabilitate prin Decizia nr. 2 din 2.04.2015.

Biroul de Presa
Primăria Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam