Primarul Ilie Bolojan a prezentat azi, 28 mai 2015, în cadrul unei conferințe de presă, studiul de fezabilitate realizat de SEARCH Corporation SRL pentru construirea unui tronson din inelul de centură metropolitan, care va face legătura între sensul giratoriu Calea Sântandreiului cu str. O. Densusianu – Drumul European 60 (DN1) și Drumul Județean 190.

Tronsonul va traversa municipiul Oradea, comuna Sântandrei și comuna Borș. Drumul va avea 4 benzi de circulație (2 benzi pe sens), un separator de circulație, 2 poduri și 5 pasaje, 2 intersecții la nivel și o intersecție denivelată. Lungimea tronsonului va fi de 9,65 km.

”După aprobarea proiectului de hotărâre în ședința de Consiliu Local urmează să predăm studiul de fezabilitate Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi, care va depune apoi documentația pentru finanțare. Realizarea acestui drum este vitală. În lipsa acestuia, legătura orașului cu autostrada ar trebui să se facă prin comuna Biharia, fapt care ar presupune gâtuirea circulației rutiere, aglomerarea traficului și poluare”, a spus primarul Ilie Bolojan.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 85 milioane euro (cu TVA inclus), iar durata estimată de execuție a investiției este de 15 luni.
”Costurile pe care le suportă municipalitatea sunt doar cele legate de realizarea acestui studiu de fezabilitate, urmând ca realizarea efectivă a lucrărilor să se facă prin Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi”, a completat primarul Ilie Bolojan.
Prin realizarea acestui drum de legătură către autostrada Transilvania se va devia circulația de tranzit care în prezent se derulează prin oraș, se va fluidiza circulația în zonă, se va scurta timpul de deplasare a autovehiculelor, se va reduce timpul de transport la punctele de destinație prin mărirea vitezelor de circulație și în același timp se vor crea condiții pentru un mediu înconjurător adecvat, prin eliminarea poluării, a zgomotului și a trepidațiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam