Atunci când era reţelelor de socializare ne captează şi ne răpesc o mare parte din atenţia cotidiană, temerarii care se aventurează în a-şi exprima trăirile şi sentimentele faţă de ceea ce îi înconjoară prin poezie, reuşesc să ne surprindă prin descrierea în versuri a ceea ce există în mintea şi sufletul lor.

„Fără hashtag” reprezintă cea de-a treia apariţie editorială semnată de tânărul orădean Tudor A. Ursente. Ieşită de curând de sub tiparele Editurii Art Book, acest volum reprezintă mai mult o confesiune şi se încadrează în literateca zilelor noastre, transmiţând un mesaj chiar prin titlul acestuia. Viteza, fiind una dintre cele mai bune descrieri ale secolului, face ca emoţiile să se rezume la un simplu status apărut pe o pagină în care fiecare membru al societăţii doreşte să devină altceva decât este în viaţa reală. Cu toate acestea, tânărul poet, Tudor A. Ursente, ne demonstrează că poezia şi versurile mai pot încă reflecta cele trăite de el şi ne face prin aceaste descrieri şi pe noi părtaşi la acestea, fără nici o teamă de a fi judecat de cei superficiali.
Temele abordate în cele 63 de poezii „strânse” în acest volum acoperă domenii diferite. Cristina Ştefan aminteşte în prefaţa volumului că „Tudor preia marile teme filozofice într-un contur personal sceptic şi ca un căutător al sinelui printre meandrele vremii scrutează nonconformismul de atitudine în poezii”.
De-a lungul vremii, poezia şi-a pierdut din intensitatea cunoscută în epocile trecute, dar cu toate acestea, tânăra generaţie de creatori încearcă tot mai mult să se întoarcă la origini, folosind aceste mijloace moderne de a socializa sau de a se promova pe o scară mult mai largă decât cea clasică. Stilul minimalist care descrie modalitatea de scriere a acestor poezii oferă rapiditatea potrivită tinerilor noii generaţii, iar muzicitatea versurilor poate oricând să îi determine pe internauţi să nu scroleze nepăsători, ci să rămână, chiar şi pentru câteva clipe, captivi acestei lumi, o lume în care sunt descrise viaţa, moartea, iubrea, lupta, dezamăgirea, frica şi multe altele.
Tudor A. Ursente, prin volumul „Fără hashtag”, îşi dovedeşte încă o dată curajul de a-şi arăta latura creativă, de a se deschide prin versuri în faţa celor care îl citesc şi de a duce mai departe farmecul şi frumuseţea care se regăseşte în poezie, o frumuseţe tot mai mult ignorată din cauza problemelor cotidine care nu ne permite acele minute de meditaţie asupra lucrurilor care dau culoare vieţii.

Sebastian Ferchi (http://zidezi.ro/cartea-saptamanii/tuturor-celor-ce-tatueaza-suflete-fara-ace.html)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam