Volumul cu acest titlu a apărut acum o lună şi jumătate, editat de Academia Civică, cu sprijinul Fundaţiei Hanns Seidel.

 

Poate pentru că a venit înainte de Sărbători, din partea unor vechi prieteni şi colaboratori – Ana Blandiana şi Romulus Rusan –  cartea mi s-a părut un dar. Un dar şi din partea Alianţei Civice, la a cărei sărbătoare ce marca cei 25 de ani de la … naştere am fost onorată cu o invitaţie la care, din motive întemeiate,  nu am putut fi prezentă.

A fost tocmai în ziua în care Cristina Puşcaş ne-a invitat, cu binecunoscuta-i implicare a jurnalistei pasionate de meseria ei,  la Expoziţia din Cetate, dedicată victimelor comunismului, încarceraţilor, celor care au opus o rezistenţă acerbă  tratamentului inuman din închisorile comuniste, luptând şi dându-şi viaţa pentru o Românie care-şi pierdea încet încet identitatea,  intrată pe mâna unor comunişti  şcoliţi la şcoala kaghebistă. Nu a fost întâmplător că atât ea, cât şi Alin Mureşan, tânărul istoric orădean care a devenit directorul Institutului de Investigaţii a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc au adresat cuvinte de laudă şi de mulţumire  Anei  Blandiana şi lui Romulus Rusan pentru ajutorul material şi logistic acordat din partea Memorialului Sighet, al doilea de acest gen din Europa,  un model pentru oricine va mai încerca să înfiinţeze un asemenea Muzeu.

Cartea este oarecum prefaţată de cei doi principali artizani ai Alianţei Civice, prin două articole scrise nu doar cu simţ civic, cu o responsabilitate direct proporţionale cu statura etică a semnatarilor, ci şi cu simţ estetic, poetic chiar, firesc pentru cei doi scriitori  şi nu fără o undă de nostalgie legată poate de decepţia că prea puţine din idealurile tinereţii lor, dăruite fără rezerve acelui timp, s-au şi înfăptuit. Romulus Rusan trece în revistă cele mai importante etape ale naşterii Alianţei Civice, încercând să nu uite nimic din  evenimentele care au urmat, din piedicile şi opoziţia celor veniţi din vechile structuri comuniste, încercând( şi, vai, reuşind!) să acapareze puterea. Există o frază în acest text care emoţionează, dincolo de obseravaţiile precise pe care le face, de comentariile pertinente ale celui care n-a lipsit nici un moment de la cele petrecute atunci.. Iată acaeastă frază: „Mă întreb cum aş scrie acest text dacă n-aş fi eu în cauză, dacă n-aş fi trăit perioada despre care va fi vorba, ca un actor al ei. Ca un actor care şi-a petrecut clipele, orele, săptămânile şi anii luându-şi rolul atât de în serios încât, pe nesimţite , acesta i-a confiscat zilele, nopţile, duminicile  şi concediile, cu viaţă cu tot. O viaţă pentru alţii, care, treptat, i-a anulat viaţa profesională, l-a despărţit de rude şi prieteni, l-a claustrat în acţiune.”

Extraordinar! „claustrat în acţiune”….

Romulus Rusan, scriitorul,  a pus, cu această propoziţie simplă, punctul pe i. Da, atât el, cât şi soţia lui,  Ana Blandiana, una din cele mai bune poetese ale României , au pus deoparte uneltele scrisului şi au devenit pur şi simplu cetăţeni români conştienţi că nu pot să stea indiferenţi , după 89 şi că trebuie să lupte pentru o schimbare radicală a lucrurilor în ţara lor. S-au claustrat de bunăvoie”în acţiune”. Nu ştiau încă , da, nu ştiau că se vor întâlni din păcate,  peste puţină vreme, cu alţi români care vor striga, mândri nevoie mare , că ei”muncesc, nu gândesc” români care-i vor lua la bătaie pe semenii lor, tot români,  mai ales dacă li se vor părea că sunt …intelectuali. Nefolositori, adică…Legionari, duşmani ai noii orânduiri…

Răspunzând întrebărilor Rodicăi Palade, Ana Blandiana  face oarecum bilanţul  celor 25 de ani , vorbind cu o limpezime de cristal, despre etapele Alianţei Civice, despre coeziune, coagulare, solidaritate, despre implicarea nu doar a intelectualior de primă mărime, ci şi a muncitorilor şi ţăranilor, a tinerilor şi a celor vârstnici( unii având ani grei de închisoare la activ).  Cititorul află nu de puţine ori lucruri pe care probabil nu le ştia despre Convenţia Democrată, despre Emil Constantinescu, cel care s-a mai schimbat după ce a ajuns preşedinte şi care, la final, s-a declarat învins de …fosta(actuala?) securitate; despre P.A.C, despre Carta Alianţei Civice şi despre Codul de deontologie politică, despre cum au apărut sigla Alianţei şi sloganul ce-i aparţine Blandianei  : „Nu putem reuşi decât împreună”. O siglă care, cum observă Brânduşa Armanca, a fost parodiată fără ruşine pe sticlele de apă minerală de la Aqua nu ştiu care….

Aproape şaizeci de oameni din toate mediile, de profesii diferite, uniţi de dorinţa de face ceva pentru ţară şi de a nu-i lăsa pe comuniştii din eşalonul doi sau pe securiştii care ştiau cam tot ce”mişcă „ în România, să confişte revoluţia în care au murit peste o mie de oameni, cei mai mulţi tineri…Printre cei ce semnează articole se numără reputatul istoric Alexandru Zub, Mihai Şora, Ion Vianu, Petre Mihai Băcanu,  Dan Grigore, Nicolae Noica, Nicolae Prelipceanu, Vartan Arachelian, Lucia Hossu Longin, Brânduşa Armanca, Mircea Carp, Radu Filipescu, Gabriel Andreescu,  Ioana Voicu-Arnăuţoiu, Armand Goşu, Gheorghe Mihai Bârlea,  Simona Popescu, Anneli Ute Gabany, Virgil Raţiu,  ş.a.

Câteva nume, nu  ne sunt cunoscute, dar, dacă citim ce scriu, vom înţelege mai bine decepţia multora. De pidă Remus Mistreanu este omul care, complet dezinteresat, şi-a pus la dispoziţi Alianţei Civice  casa din strada Eremia Grigorescu: acolo s-au semnat petiţii, s-au tras la xerox formulrae pentru înscriere, s-au dezbătut chestiuni de maximă importanţă, s-au băut tone de ceaiuri şi cafea, s-a ..visat la cum va arăta ţara noastră într-un final…

Unul din cele mai consistente articole mi s-a părut cel semnat de Gabriel Andreescu: analitic, neuitând să consemneze fapte şi întâmplări copiate parcă dintr-un Jurnal personal, multe observaţii fiind cât se poate de corecte , verificabile şi azi.  Relaţia permanentă cu Grupul de Dialog Social este evocată şi ea în termeni corecţi .

Intervenţiei la Congres a lui Emil Constantinescu  conţinând, după a mea părere câteva poate nu neadevăruri, dar unele exagerări şi inexactităţi, pe alocuri şi unele autolaude, Ana Blandiana îi răspunde celui pe care Alianţa l-a propus  la preşedenţie şi pe care ea însăşi l-a susţinut îi dă o replică fină, fără obişnuitele linguşiri ale unora faţă de cei”ajunşi sus”, arătându-i ce e adevărat şi ce nu şi asigurându-l că nu de laude are el nevoie, ci de convingerea că face lucruri bune şi folositoare pentru ţară şi că întotdeauna e loc pentru mai bine. Mi-a mers la inimă  însă un CUVÂNT al lui Romulus Rusan rostit probabil la o aniversare a Domnului Gheorghe Arvunescu, vechiul nostru prieten, permanent prezent la sediul din Bucureşti al Alianţei Civice, nelipsit de la muncă, voluntar , refuzând categoric  vreun beneficiu naterial,  activ până la plecarea definitivă… Optimist, harnic, binevoitor şi, cu siguranţă,  un patriot autentic. Toţi cei care l-am cunoscut,  l-am iubit. Romi Rusan îl numeşte , cu imensă simpatie”un soldat în tranşeele Alianţei Civice”, evocând întâmplări şi vesele şi triste legate de unul din cei mai devotaţi slujitori ai Alianţei şi ai Fundaţiei Academia Civică.

Mircea Carp şi Alexandru Zub evocă Şcoala de Vară de la Sighet, prezenţa lui Stphane Courtois , al cărui prestigiu e binecunoscut. Ion Vianu scrie despre Memorialul de la Sighet , unul din cele mai vizitate muzeee din ţară, că este”imaginea vizuală, sonoră, templul suferinţelor unui popor căzut în capcana istoriei”, iar Dan Grigore e convins că Memorialul este”o mare cauţiune morală a istoriei noastre”.

Mihai Şora vorbeşte ca un înţelept, scurt şi consistent: marea lui dorinţă este ca Alianţa să reuşească să stimuleze în oamenii tineri „capacitatea de dăruire pentru binele public”

Vartan Arachelian relatează întîmplările legate de interviul său de la Versoix cu Regele Mihai şi transmiterea lui pe post, urmată de represalii… Ioana Voicu Arnăuţoiu, ai cărei părinţi au murit în închisoare, ea însăşi s-a născut acolo, ne spune cât de grea e povara răspunderii unui conducător serios şi implicat.

Volumul mai conţine şi câteva sute de pagini de documente şi tăieturi din presa acestor 25 de ani,  legate de activitatea Alianţei Civice, precum şi vreo 30-40 de fotografii ale mebrilor Alianţei în diferite momente ale activităţii şi vieţii lor. O carte impresionantă care n-ar trebui să lipsească din biblioteca nimănui care doreşte să ştie ceva despre efortul acestei eminente formaţiuni civice, menite, atunci, la înfiinţare,  să aducă puţină lumină în haosul acelor vremuri tulburi, să-i  implice pe cetăţenii României în treburile Cetăţii,  insuflându-le necesarul  spirit civic şi dragostea sinceră de ţară.

 

Elisabeta POP

Fundaţia Academia Civică – Filiala Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam