In cadrul Programului multianual pentru reabilitarea clădirilor cu valoare istorică situate în „Ansamblul urban – Centrul istoric Oradea ”, Municipiul Oradea și-a propus continuarea lucrărilor la clădirea Palatului Vulturul Negru.
Având în vedere complexitatea lucrărilor, acestea se desfășoară în trei etape.
În prima fază se execută lucrările de „Reabilitare parament exterior și învelitori aferente Palatul Vulturul Negru Oradea”.
Lucrările de execuție au fost adjudecate de firma SC CONSTRUCTORUL SALARD SRL și au început în data de 31.01.2014.
Valoarea contractului de lucrări este de 7.969.675,41 lei cu TVA, termenul de execuție fiind 24 luni de la data predării amplasamentului, adică 31.01.2016.
Lucrările cuprinse în această etapă sunt: refacerea fațadelor exterioare la corpurile dinspre Piața Independenței (corp C, D, E) și la corpul dinspre Piața Unirii (corpul B, cel cu turnul cu ceas), inclusiv a elementelor ornamentale, înlocuirea în totalitate a învelitorii, refacerea elementelor de tinichigerie distruse, refacerea sau după caz înlocuirea tâmplâriei existente și vopsirea acesteia în culorile originale (excepție fac tâmplăriile de la parter, care nu au fost cuprinse pentru înlocuire). Se urmărește refacerea plasticii ornamentale, elementele ceramice vopsite vor fi curățate, iar elementele lipsă vor fi înlocuite.
Până în prezent au fost executate lucrările de acoperiș, fațadele dinspre str. Independenței și Piața Unirii, urmând să fie refăcute fațadele și calcanele interioare, deasupra pasajului de sticlă.
Valoarea decontată până în prezent este de 7.439.619,42 lei cu TVA.
”Deoarece în paralel cu refacerea fațadelor exterioare, a început și un amplu proces de reabilitare a fațadelor din interiorul pasajului, se impune reabilitarea și a fațadelor și a învelitorii existente deasupra învelitorii din sticlă de peste pasaj, în zona spre str. Vasile Alecsandri și str. Independenței, către interiorul pasajului, zone care inițial nu au fost cuprinse în prima etapă a reabilitării fațadelor exterioare, aceste lucrări făcând parte din etapa a II-a de reabilitare”, a menționat directorul executiv al Direcției de Patrimoniu, dl. Lucian Popa.
Valoarea lucrărilor suplimentare este de 1.673.422,94 lei fără TVA, perioada de execuție a lucrărilor fiind modificată astfel până în data de 15.05.2016.
Lucrările de acoperiș, fațadele dinspre str. Independenței și Piața Unirii, sunt executate în procent de 90%.
În paralel cu executarea lucrărilor la fațade, au fost demarate lucrările de reabilitare a fațadelor și a acoperișului din sticlă din interiorul pasajului.
În urma licitației publice, lucrările de execuție au fost adjudecate de firma SC CONSTRUCTORUL SALARD SRL, iar valoarea contractului de lucrări este de 4.381.902,36 lei cu TVA – proiectare și execuție “Reabilitare parament, tâmplărie și învelitoare – Pasaj Vulturul Negru, Oradea”.
Termenul de execuție este 29.04.2016.
Față de aspectele prevăzute în contractul de lucrări, care au determinat lucrările de consolidare, restaurare și conservare incluse în faza I a investiției, în urma lucrărilor de investigare efectuate au rezultat date suplimentare asupra stării clădirii, care au dus la necesitarea executării unor lucrări noi și anume:
1. Intervenții structurale la șarpantă și învelitoarea de la Pasaj
Lucrările propuse a se realiza pentru asigurarea capacității portante a elementelor structurale și o bună mentenanță a acesteia cuprind alături de cele propuse în prima etapă următoarele:
• restaurarea și vopsirea anticorozivă a profilelor metalice;
• îmbrăcarea în beton şi armarea suplimentară a structurii portante metalice principale, în vederea măririi capacității portante și protejarea acesteia.
2. Intervenții arhitecturale la parament – Pasaj
Lucrările propuse pentru mărirea capacităţii portante a structurii metalice şi protejarea acesteia impun în zona de cornişă un nou detaliu de mascare a elementelor de susţinere. Alături de tâmplăriile propuse spre restaurare în prima etapă, a fost inclusă şi schimbarea tâmplăriilor necorespunzătoare, situate la parter şi mezanin.
3. Intervenții la pictură la fațadele de la Pasaj
Suprafaţa de pictură estimată de a fi conservată şi completată în prima etapă a fost suplimentată în urma investigaţiilor efectuate cu 17,14 mp, astfel vor fi reabilitate picturi pe o suprafață de 552,86 mp.
Având în vedere cele menționate mai sus, municipalitatea a încheiat un nou contract de proiectare și execuție, denumit “Reabilitare parament, tâmplărie și învelitoare – Pasaj Vulturul Negru”, pentru care valoarea contractului de lucrări este de 2.255.564,16 lei cu TVA, iar termenul de execuție este 17.07.2016.
În perioada imediat următoare, constructorul se va apuca de consolidarea structurii de rezistență la cupola principală, respectiv refacerea picturilor din această zonă.

Cu stimă,
Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam