Nu sunt multe femei care au dat naștere și educat 4 feciori, au fost 52 de ani alături de soț la bine și la rău, au îngrijit nepoți și nepoate, au gătit și servit acasă ori la firma fiilor ei mii de mese pentru sute sau mii de lucrători de-a lungul a zeci de ani, au oferit hrană ori suport celor mai puțin binecuvântați de Dumnezeu – copii sau adulți, s-au investit pe sine în construcția de biserici ori s-au străduit până la epuizarea recentă să investească în copiii lor chiar și când aceștia erau toți realizați. Silvia este numele ei și azi, soțul Ionică, fiii Ninel, Horia, Radu și Sandu Degău au petrecut-o pe ultimul drum. Noi, colegi de școală cu Horia sau ceilalți frați, prieteni, rude, apropiați, foști colegi de serviciu, vecini, cunoscuți am fost alături de familia îndoliată cu puțin – priveghere, o floare, un cuvânt de mângâiere ori chiar o lacrimă la înmormântare.
Sunt 40 de ani de când am fost acasă la Horia pe Aurel Vlaicu nr. 9, colegi de clasă primară fiind și tanti Silvia, mama lui, veșnic trebăluind după serviciu acasă, își făcea timp să ne ofere colegilor fiului ei o prăjitură, un suc sau o gustare bună. Dar mai ales o vorbă bună. Cu plăcere și căutând anume uneori motiv mergeam la Horia nu doar pentru joacă ori lecții dar gândindu-mă și la cremeșul ori cornulețele cu nucă pe care eventual le-ar fi scos din tavă din cuptor tanti Silvia sau Mica (de la mămica), așa cum o numeau fiii ei. Peste ani, trecând uneori pe la bucătăria de la motelul feciorilor s-o salut – nu ezita să te pună la masă, întotdeauna mai fiind ceva gustos deoparte.
Soție de bancher – în fapt decanul bancherilor bihoreni – a păstrat modestia și hărnicia copilei crescută la țară, la Belejeni, comuna Drăgănești toată viața ei. Nu mic a fost rangul celor ce le călcau pragul casei, nu puține au fost resursele create de familie cu enorm de multă muncă și totuși dânsa a rămas în starea de slujire simplă, ‘la mese’, personificând o mamă model, amintind de femeile slujitoare din jurul misiunii Mântuitorului Iisus Hristos. Mulțimea de 700 de personae prezentă a reflectat nu doar onoarea de care i se bucură soțul ori feciorii dar și și impactul avut de Silvia asupra a sute și mii de persoane ce i-au trecut pragul casei.
Admirația cea mai mare rămâne pentru statutul ei de mamă. Puține femei se încumetau să nască 4 copii atunci – iar dintre cele cu statut social ridicat și mai puține – iar astăzi nici așa. Reflectând la mărturia vieții ei de mamă și la valențele complementare ale conceptului de mamă îmbrăcat de tanti, de doamna Silvia putem învăța cel puțin câteva lucruri: că nașterea de copii aduce binecuvântare și toți ca și adulți trebuie să luăm seamă la faptul că pruncii nu sunt o cifră, un cost ori un discomfort și apoi, că vital este a fi mamă pentru mulți – dăruind un cuvânt cald, oferind o masă celui muncit ori celei sărace, adunând fiii tăi lângă tine și altoind pe demersul acesta adunarea de colaboratori, lucrători, prieteni ori necunoscuți față de care s-a purtat cu căldura unei mame. Fiii apoi și i-a învățat darnici și săritori: frecvent au arătat suport și au contribuit pentru sinistrați ori burse pentru elevi valoroși ca să numim doar foarte, foarte puține efecte ale creșterii acestei mame.
Zicala că ‘în spatele unui bărbat puternic se află o femeie puternică’ este adeverită cu prisosință în cazul Silviei Degău și putem adăuga că dânsa a întărit modelul de neprețuit și de neînlocuit de mamă și a redefinit și îmbogățit conceptul de mamă pentru mulți. Am pierdut o mamă a Beiușului și nu numai și fie ruga noastră primită ca Dumnezeu să ridice alte mame asemenea ei.
Născută pe 6 august 1939, a trăit 76 ani din care 37 a muncit ca lucrător commercial la Competrol Beiuș. Azi, 17 noiembrie, ziua înmormântării a fost însuflețită de mesajele evanghelice puternice de învățătură ale Pr. Protopop Marian Popa, Pr. Ciprian Hoza și pr. Cosmin Tripon la început de post. Am fost provocați să reflectăm la valorile creștine fundamentale ale vieții. Nu vom uita pierderea acestei mame speciale pentru Beiuș. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Adrian Ciorna, Beiuș, 17.11.2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam