Dragi părinţi, vă invităm Duminică, 8 Martie de la ora 14.00 în faţa Primăriei într-un număr cât mai mare la o plimbare cu copiii prin Oradea pentru atragerea atenţiei publice asupra necesităţii accesibilizării trotuarelor pentru cărucioare.
Aşa cum bine ştim, multe trotuare din oraş sunt fie prea înguste pentru accesul cu căruciorul, fie blocate, degradate, fără pantă de coborâre/urcare. În unele zone chiar nu există trotuare.
Conştientizarea publică este primul pas pentru a rezolva această problemă, un pas care nu necesită eforturi mari şi la care putem contribui cu toţii.
Haideţi să încurajăm autorităţile responsabile ca de 8 Martie să-şi arate respectul faţă de mame nu doar prin flori, ci şi prin facilitarea accesului acestora cu căruciorul în spaţiul urban!
Traseu
Primăria Oradea – Strada Republicii – Parcul Petofi – Sirul Canonicilor – Parcul Olosig – Oraselul Copiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam