Poeta Mihaela Dindelegan în colaborare cu Teatru. Experiment. Clandestin și cu participarea Uniunii Femeilor Bihor invită orădenii la o seară de gală, cu poezie şi muzică. Evenimentul este prilejuit de lansarea a două noi volume cu sonete: „Deasupra timpului murdar” şi „Regele nebun – pilde în sonete” şi va avea loc la Bistro Blues Caffe din Parcul 1 Decembrie, lângă Facultatea de Medicină, joi, 16 februarie, de la ora 17:30. Cărţile conţin un mesaj actual, cu încărcătură morală, constituindu-se într-un manifest menit să redeştepte conştiinţa şi simţul binelui în oameni.

 

Lansarea se va face fără discursuri literare, versurile urmând a fi aduse la cunoştinţa publicului în lectura de excepţie şi plină de sensibilitate a artistului Sebastian Bărbălan şi a profesoarei de teatru Otilia Bejan. Spectacolul muzical va fi oferit de îndrăgiţii Maria Haiduc, Florica Zaha, Ioana Urs, Alexandrina, Iuliana şi Florian Chelu, Liliana Ioniţă Budău, Raul Silaghi. Accesul este liber, la eveniment fiind aşteptaţi toţi iubitorii de gen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam