Azi, 10 noiembrie 2015 a sosit primul transport cu arbori și arbuști destinați amenajării pesagistice a Pieței Unirii.
Alte transporturi cu material săditor vor continua să vină pe tot parcursul acestei luni. În total, în Piața Unirii se vor planta 2500 de arbori și arbuști aduși din Olanda. Toate soiurile sunt rezistente la clima noastră, fiind în așa fel alese, încât să suporte aerul mai poluat specific zonelor urbane.
Firma care se ocupă de amenajarea peisagistică din Piața Unirii este firma Gardener, specializată în amenajări peisagere precum parcuri publice, grădini botanice, lacuri de agrement, piscine naturale. Până acum, s-a pregătit terenul și s-a realizat sistemul de irigare pentru fiecare arbore și arbust, dar și pentru suprafețele cu gazon, urmând ca în continare firma Gardener să coordoneze plantarea materialului săditor și întreținerea acestuia.
Primăria Oradea a solicitat ca speciile care vor fi plantate să fie adaptate condițiilor meteo-climaterice de la noi și totodată, a impus o garanție de doi ani pentru fiecare arbore sau arbust. Astfel, dacă în acest interval de doi ani un arbore se usucă, firma are obligația să îl înlocuiască pe cheltuială proprie.
Printre speciile care vor fi plantate în piață se numără arbori ca: magnolii, frasini, pruni ornamentali, păr ornamental și arbuști precum: cotoneaster (grupă de plante decorative, târâtoare, care acoperă solul, sunt veșnic verzi, iar toamna fac fructe roșii), liliac de vară (înflorește pe timpul verii și are ciorchine de flori roșii cu un parfum foarte puternic), arbust forsythia (numit popular arbustul ploaia de aur).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam