Prăznuirea Sfântului Nicolae, patronul Catedralei Greco-Catolice din Oradea, este prilej de mare sărbătoare în întreaga eparhie. Acest mare făcător de minuni este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi, iar după cum îi spune şi numele – „nike” însemnând victorie şi „laos” popor – reprezintă, pentru credincioşii noştri, o sursă puternică de speranţă şi de unitate.
Ca în fiecare an, programul de rugăciune organizat cu această ocazie a fost animat de corul Seminarului Teologic din Oradea. Astfel că sâmbătă seara de la ora 18:30 s-a celebrat Vecernia Mare cu Litie şi procesiunea cu sfintele moaştele, urmată de Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae.
Duminică dimineaţa de la ora 8:00, s-a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, în cadrul căreia s-a acordat epigonatul celor doi vicari ai Eparhiei noastre, părintele Olimpiu Todoran, vicar general şi părintele Antoniu Chifor, vicar episcopal cu preoţii, dar şi crucea pectorală părintelui Anton Cioba, rectorul Seminarului Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile, Grigore şi Ioan din Oradea.
Pentru comunitate Seminarului însă, această celebrare a avut un motiv în plus de bucurie, şi anume primirea treptelor lectoratului şi ipodiaconatului. Astfel, PS Virgil a hirotesit lectori pe seminariştii anului III, Lucian Alexe, Fabian Florian, Giusepe Ghiurcă, Cristian Matus, Valentin Pop şi pe absolventul Arpad Iulian Barabaş şi ipodiaconi pe seminariştii anului IV, Gabriel Beita, Bogdan Miheş şi Antoniu Suciu.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre importanţa sărbătorii Sfântului Nicolae pentru Eparhia Greco Catolică de Oradea, îndemnându-i pe cei prezenţi să facă binele, pentru că binele „este fundamental să facem binele, pentru că doar astfel trăind şi făcând binele se poate realiza fericirea”.
Bunul Dumnezeu să dăruiască părinţilor vicari multe haruri şi binecuvântări în misiunea lor, iar noilor hirotesiţi slujire rodnică şi curaj pentru a-L urma cum se cuvine.
Ipodiacon Antoniu Suciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam