Săptămâna trecută a fost inaugurată, la Suplacu de Barcău, o salină artificială, destinată tratamentului afecţiunilor respiratorii sau alergiilor persoanelor din comunitate.
Ideea a aparţinut unui grup de copii din clasa a VII-a B și a VIII a-A, de la Liceul Tehnologic Nr.1 Suplacu de Barcău. Coordonaţi de profesoară Pop Livia şi de psihologul şcolar Dragoş Olimpia, elevii, reuniţi sub titulatura „Doctori pentru comunitate”, s-au înscris în competiţia „Şcoala lui Andrei”, cu un proiect ce prevedea amenajarea unei saline artificiale în scop terapeutic. „Şcoala lui Andrei” este un program de educaţie antreprenorială, ce se desfăşoară sub forma unei competiţii de proiecte adresate cadrelor didactice şi elevilor din clasele I-VIII, care aparţin școlilor din comunitățile OMV Petrom. Nu e pentru prima dată când şcoala noastră s-a înscris cu idei în această competiţie, dar de data aceasta, a scos lozul cel mare. Proiectul, declarat câştigător în luna septembrie a anului trecut, a beneficiat de o finanţare de 5.000 de euro, din partea Petrom. Întrucât amenajarea salinei a necesitat costuri mai mari, proiectul a beneficiat de sponsorizări şi din partea unor parteneri locali: Omv Petrom Suplacu de Barcău, Primăria şi Consiliul Local Suplacu de Barcău, Liceul Tehnologic Nr.1 şi Asociaţia Părinţilor şi Profesorilor Proeducaţie GRI Suplacu de Barcău. Punerea în practică a proiectului a răspuns unei nevoi a comunităţii locale. Conform unor date statistice furnizate de medicul de familie Purcar Petruş Ioan, 10% din populaţia adultă a comunei, respectiv 500 de persoane sunt bolnavi cronici cu astm bronşic şi bronşită cronică, iar aproximativ 300 de elevi au probleme acute ale sistemului respirator. Salina a fost amenajată cu bănci şi mese, ca să permită şi derularea de activităţi cu şcolarii sau preşcolarii. Şi pentru adulţi există remediu contra plictiselii: pe parcursul unei ore, cât durează o şedinţă de tratament, pot juca table, şah, cărţi sau rummy. Salina e deschisă doritorilor de luni până vineri, de la orele 10.00 la orele 18.00, iar sâmbăta, între orele 10.00 şi 16.00.
director, prof. Laura Razi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam