Ce beneficiu avem de pe urma închiderii corupților în cuști de beton? Doar făcături de cărți științifice… În realitate, tot noi picăm de fraieri, atât timp cât cheltuim cu ei mai mult decât cu un copil.
2.500 lei ne costă pe luna deținutul, în timp ce unui copil îi aruncăm 80 lei, așa de musai. Gândiți-vă numai, câți români câștigă în ziua de azi 2.500 lei pe luna?
Uite așa, și dacă recuperăm prejudiciul, tot pierdem cu ei. Câte 30.000 lei anual, cu fiecare in parte. Aproape 7.000 euro investiți an de an de Stat, într-un corupt, unul care a furat de la Stat. Ca sa îl „pedepsim”, cică. Curat murdar: viitor de aur, tara noastră are…
Așa că, zic să lăsăm pușcăriile (prea aglomerate oricum) doar pentru „violenți”, că la bestii se justifică închiderea în „cuști”. Și să găsim soluții inteligente de a-i reeduca pe „băieții deștepți”. Pentru că altfel vor crede în continuare că suntem mai proști decât ei.
O primă soluție ar fi să facem fabrici în care sa muncească toții hoții aceștia: ceva cu furnale, foc continuu. Să asude bine de tot, să fie plini de mizerie și funingine, ca să înțeleagă valoarea banilor munciți. Să nu îi mai fure de la cei ce muncesc din greu pentru fiecare bănuț și să nu îi mai arunce atât de ușor în carburatorul ultimului bolid sau în „rezervorul” ultimei pițipoance vedetizate de televiziuni.
O alta ar fi să ne apucam de Canalul București-Dunăre. Sau de o Autostradă. Să stea toată ziua în soare, să li se prelingă transpirația de pe frunte în gură. Să se simtă ca la Monaco, dar cu nisipul năclăit în ochi și să meargă la culcare doar cu clisă și ceapă, în loc de caviar și prostituate de lux.
Cea mai bună variantă, însă, ar fi să le luăm bani din orice produc, pe o anumită perioadă de timp. Ca un fel de rată la bancă. Dar ani de zile și sume serioase, pe măsura ”tunului” dat. Un 5-10% din veniturile anuale, să zicem. Pe lângă recuperarea prejudiciului, bineînțeles. Adică să le luam și dobândă, să nu scape hoțul așa „ieftin”. Și nici să nu îi plătim noi, prostește, reeducarea și reintegrarea.
Mi se pare o soluție ”win-win+win”. Scăpăm de cheltuieli stupide, facem bani în plus și le și atașăm un ”clopoțel” de portofel. Pentru că ”rata” le va aduce tot timpul aminte ca furtul se plătește, îi va descuraja să mai încerce și îi va stimula să se cumințească.
De ce spun că nu e bine doar cu închisoarea și izolarea? Pentru că genul acesta de infractor va avea mereu bani suplimentari și va putea da șpagă pentru a-și îndulci pedeapsa. Știm cu toți că așa se întâmplă lucrurile, numai că tolerăm cu naivitate. Ce mare lucru li se întâmplă azi? Ei suferă acum, de fapt, doar o privațiune de jeep și amante. În rest, își pot cumpăra tot confortul în sistemul nostru penitenciar corupt.
Serios, ce e educativ în a sta cu burta-n sus într-o celulă? Că bat o ”carte” și fac ”schimb de experiență” cu alții ca ei? Că se uită relaxați la telenovele și meciuri? Cu ce îi speriem? Cu ce îi „convertim”? Cu nimic! Ba, mai rău, îi ”învățăm” să fie și mai răi: ”cu cât furi mai mult, ai bani să scapi mai ușor”. Că la noi, totul e de vânzare. Inclusiv libertatea.
Hai să fim sinceri!… „La mititica” e acum pentru corupții noștri ca o ieșire prelungită ”cu băieții”. Un fel de resort de detoxificare sau dezintoxicare. Un fel de tabără de perfecționare sau de team-building. Răbdă un pic, mai și slăbesc cu ocazia asta. Dar, când ies, mamăăăăă, ce or mai recupera ei…

senator Cristian Bodea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam