În ședința Consiliului Local din luna octombrie, consilierii locali au aprobat închirierea a patru spații, către următoarele societăți furnizoare de servicii, care vor avea birouri situate la parterul Primăriei Oradea: S.C Distrigaz Vest S.A (Biroul nr. 5), S.C RER Ecologic Service (Biroul nr. 6), S.C RCS &RDS S.A (Biroul nr. 7) și S.C Termoficare Oradea S.A (Biroul nr. 10).
De la sfârşitul săptămânii trecute, S.C RER Ecologic service așteaptă cetățenii la biroul nr. 6, unde între orele 7.30 și 15.30 locuitorii orașului pot plăti facturi, încheia contracte și rezolva toate serviciile administrative de interes public.
Închirierea celor patru birouri are la bază proiectul Primăriei Oradea de a concentra toate serviciile de utilitate publică în incinta imobilului său, unde cetățeanul într-un timp relativ scurt are posibilitatea să-și soluționeze orice problemă de interes public (cum ar fi: eliberare avize, contracte, plată impozite sau utilități).
Ceilalţi trei furnizori de servicii au comandat deja mobilierul necesar, urmând ca cel târziu la începutul lunii ianuarie și ei să deschidă filiale în clădirea Primăriei Oradea.
La parterul Primăriei Oradea funcționează încă din anul 2011 un birou al Poștei Române (Biroul nr. 8) și unul al CEC Bank (Biroul nr. 13), tocmai pentru ca cetățenii care au de rezolvat o problemă la primărie să nu mai trebuiască să se deplaseze până la sediul acestora, economisind astfel timp.

Cu stimă,
Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam