Viceprimarul Huszar Istvan a susținut azi, 29 ianuarie, o conferință de presă în care a prezentat, alături de dl Lucian Popa, director executiv al Direcției de Patrimoniu, raportul de activitate pe anul 2015 al Administrației Imobiliare Oradea, cea care, începând cu anul 2016, a devenit Direcţia de Patrimoniu din cadrul Primăriei Oradea.
În cadrul conferinței, a fost prezentată evoluția veniturilor și cheltuielilor totale ale AIO, precum și principalele obiective pentru anul 2016.
În ceea ce privește evoluția comparativă a veniturilor AIO pentru anii 2014-2015, Lucian Popa a arătat că vânzări imobile precum și alte venituri: în anul 2014 AIO a încasat 33.151.624 lei, iar în anul 2015 25.703.912 lei, sumă care presupune venituri care provin din concesiuni și închirieri, parcări, administrare domeniu public, asocieri, valorificare materiale reciclabile etc.
Totodată, AIO a avut venituri și din proceduri de executare silită încasate în anul 2015 în valoare de 2.227.441,34 lei, iar veniturile realizate la Serviciul Parcări se ridică la suma de 9.199.735 lei.
Legat de operativa cheltuielilor de investiţii în anul 2015, Lucian Popa a menționat că anul trecut, față de prevederile estimate, gradul de realizare a cheltuielilor legate de învățământ este de 60,39 %, pentru creșe este aproape 100%, pentru cultură, recreere (reabilitare Cetatea Oradea, baze sportive și de agrement) este de 71,13%, iar pentru cheltuieli cu locuinţe, servicii şi dezvoltare comunală acestea s-au realizat în proporție de 87%.
În ceea ce privește obiectivele Direcției de Patrimoniu pentru anul 2016, directorul executiv a menționat că s-a propus realizarea unor investiții precum: reabilitarea fațadelor unor clădiri din centrul istoric al Oradiei, investiții în infrastructura de turism și agrement, reabilitarea unor monumente și clădiri istorice, realizarea proiectării de amenajare a două parcuri, lucrări de reparații la Orășelul Copiilor, la Bazinul Olimpic respectiv Stadionul Iuliu Bodola și azilul de noapte de pe strada Guttenberg.
„Concluzionând activitatea AIO pentru anul trecut, putem afirma că per ansamblu gradul de realizare a obiectivelor propuse a fost realizat și ne-am conformat propunerilor făcute la bugetul local „, a menționat directorul executiv Lucian Popa.
În atașament găsiți raportul de activitate detaliat al Administrației Imobiliare Oradea pe anul 2015.

Cu stimă,
Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam