In cadrul sesiunii de întrebări și interpelări din această săptămână, senatorul liberal Găvrilă Ghilea l-a sesizat pe președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Marcel Bogdan Pandelică, cu privire la omisiunile prin lipsă din comunicatele de presă ale acestei instituții, arătând că deși acestea „abundă în informații cantitative privind numărul agenților economici verificați, natura neregulilor constatate sau valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate”, nu oferă niciun indiciu despre brandurile puse în vânzare cu neconformități ori numele magazinelor în care acestea au fost depistate și interzise de la comercializare.
În aceste condiții, susţine parlamentarul bihorean, „diseminarea rezultatelor acțiunilor de control fără nominalizarea explicită a companiilor sancționate pentru diverse abateri contravenționale nu este de natură să prevină consumatorii în vederea evitării achiziționării unor produse susceptibile ca neconforme”.
La finalul intervenției sale, senatorul PNL a amintit și de recentul caz de depistare a bacteriei E – coli în unele sortimente de brânzeturi fabricate de un operator economic din județul Argeș, argumentând că „informarea populației este esențială în asemenea situații și că trebuie să conțină o importantă componentă preventivă, care să avertizeze cu privire la riscul iminent asupra sănătății al consumării unor asemenea produse alimentare” și solicitând imperativ președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor să depună toate diligențele pentru informarea promptă a consumatorilor cu privire la brandurile și producătorii unor produse alimentare depistate ca factori de risc.
Pe aceeași temă, astăzi, în Plenul Senatului, parlamentarul liberal a susținut și Declarația politică întitulată „Prezumția de nevinovăție sau… culpa de bună-credință?!”
Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam