Primarul Ilie Bolojan s-a întâlnit în această dimineaţă la Primăria Oradea cu ambasadorul Finlandei, d-na Paivi Pohjanheimo, pentru a discuta posibilităţile de promovare a turismului local. Excelenţa Sa se află în Oradea pentru a se întâlni cu tur-operatorii finlandezi, care la invitaţia Asociaţiei pentru Promovarea Turismului şi a Hotelului President din Băile Felix au venit să prospecteze ofertele turistice ale zonei şi să realizeze apoi pachete turistice pentru finlandezi.
Tur-operatorii sunt persoane sau organizaţii care cumpără servicii individuale de călătorie (transport şi cazare) de la producătorii lor (companii de transport sau hoteluri) pe care le combină într-un pachet („tour”), care apoi este vândut mai departe clienţilor.
La discuţiile din această dimineaţă a participat dl. Mihai Jurca – preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Turismului.
Ambasadorul Finlandei şi-a exprimat dorinţa de a colabora cu Primăria Oradea pe partea de dezvoltare a pachetelor turistice, exprimându-şi totodată susţinerea pentru tur-operatorii finlandezi care vor crea pachete turistice. Ea a precizat că fuziunea Oradiei cu Băile Felix este o idee foarte bună a administraţiei locale, această fuziune fiind un pas important care va duce la dezvoltarea turismului termal – cel mai important ingredient pe care zona Oradea–Băile Felix poate să-l ofere pieţei din Finlanda.
Pe parcursul zilei de ieri şi a celei de azi, ambasadorul Finlandei d-na Paivi Pohjanheimo, împreună cu delegaţia finlandeză, a vizitat şi vizitează în continuare cele mai importante obiective turistice ale oraşului: Cetatea Oradea, Dealul Ciuperca, Acquapark-ul Nymphaea, Palatul Baroc, Sinagoga Zion, Piaţa Unirii ş.a.
Dacă d-na Paivi Pohjanheimo va părăsi azi oraşul nostru, tur-operatorii şi jurnaliştii finlandezi vor rămâne până duminică, 3 aprilie. Aceştia vor mai vizita Peştera Meziad şi Peştera Fârcu, zona localităţii Roşia – unde vor servi un prânz tradiţional bihorean, vineri vor testa procedurile de tratament la Hotel President, sâmbătă vor vizita Salina Turda, iar duminică vor pleca spre Budapesta, de unde vor lua avionul spre Helsinki.
”Suntem convinşi că grupurile de turişti vor veni spre Oradea şi spre Băile Felix, chiar dacă nu au un zbor direct la Oradea. Cele trei ore cu autocarul pe care le fac de la Budapesta la Oradea nu vor constitui o problemă pentru ei, deoarece aceştia sunt obişnuiţi ca atunci când îşi petrec vacanţele la staţiunile din Alpi, să aterizeze la Munchen, de unde apoi se deplasează tot cu autocarele până la staţiunea de destinaţie”, ne-a declarat Mihai Jurca – preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Turismului.

Cu stimă,
Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam