În ședința Consiliului Local de azi, 26 februarie 2016, s-a aprobat proiectul de hotărâre privind organizarea unui concurs dedicat artei stradale de tip graffiti.
Proiectul de hotărâre are la bază raportul Instituției Arhitectului Șef privind organizarea unui concurs dedicat artei stradale de tip graffiti, dar și propunerile consilierilor locali Lascu Sebastian și Felea Adrian privind inițierea unui concurs dedicat desenelor graffiti într-un cadru organizat de către Primăria Oradea, concurs care să promoveze simboluri ale orașului.
De organizarea și desfășurarea concursului se va ocupa Instituția Arhitectului Șef prin Comisia Municipală de Urbanism și Amenajare Teritorială (CMUAT) – Subcomisia de Estetică Urbană. Tema concursului este ”Simboluri ale orașului Oradea”.
Locația pentru realizarea desenelor de tip graffiti va fi pasajul subteran de pe Bulevardul Magheru – zona Parcului Traian.
”Municipalitatea dorește să iasă în ”zona gri”, zona vandalismului, lăsându-i pe adevărații artiși din zona artei stradale graffiti să se manifeste legal și controlat. Totodată, dorim să dăm un aspect frumos și unitar pasajelor subterane din Oradea, care oricum sunt afectate de vandalism. Primăria Oadea mereu a încercat să mențină curate aceste spații, dar ele inevitabil ajungeau din nou să fie mâzgălite. Sperăm că odată ce acești artiști îşi vor pune amprenta, vor fi respectați de colegii lor și se vor opri distrugerile de spațiu public. Municipalitatea prin această inițiativă dorește să dea un semnal că este pregătită de colaborare pe teme concrete; în cazul în care acest proiect va fi reușit, se dorește să se extindă spre zona calcanelor, care sunt într-o stare estetică necorespunzătoare și aflate în preajma unor terenuri de sport sau curțile unor școli”, ne-a declarat consilierul local Sebastian Lascu.
Pentru implementarea proiectului care va fi declarat câștigător în urma concursului s-a aprobat alocarea sumei de 10.000 din bugetul local.
În atașament găsiți o galerie foto cu imagini graffiti existente în acest moment în Oradea și cu imagini de artă stradală din alte orașe ale Europei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam