În cadrul ședinței de Consiliu Local din luna decembrie, consilierii au aprobat proiectul de hotărâre privind demararea procedurii de întocmire a studiului de fezabilitate, cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a investiției “Parcare D+P și pasaj subteran de legătură cu Piața Rogerius, pe strada Corneliu Coposu”.
Propunerea de realizare a parcării a survenit în urma faptului că în ultimii ani s-a dezvoltat în mod rapid această zonă, în prezent aflându-se în construcţie noua Piață Rogerius. Această piață va deveni un centru de afaceri pentru micii producători în decursul anului viitor, în cadrul proiectului „Cooperare Transfrontalieră pentru Dezvoltarea unui Centru de Afaceri cu Produse Agroalimentare în Oradea și a unui Centru pentru Educație Antreprenorială în municipiul Debrecen”, HURO/1101/043/211, acronim CBC B.E. – Centres.
Pentru a veni în sprijinul populației, se propune realizarea unei parcări cu regim de înălțime demisol+parter neacoperit, în zona platformei de parcare existente de-a lungul străzii Corneliu Coposu și a terenului situat între spitalul Pelican și Spitalul Municipal Gavril Curteanu. Suprafața construită propusă este de 5300 mp, iar cea desfășurată 10.600 mp. Capacitatea parcării va fi de 410 de locuri de parcare.
Pentru realizarea investiției, sunt propuse două accese independente pentru cele două niveluri: unul din strada Corneliu Coposu, printr-o bandă separată de intrare-ieșire și unul din drumul de acces la Centrul Oncologic, conform planului de situație.
Pentru a facilita accesul din parcare la Centrul de Afaceri cu Produse Agroalimentare Rogerius, se propune realizarea unui pasaj subteran de 4 metri lățime, prin subtraversarea străzii Corneliu Coposu, care să facă legătura din parcare la casa scării principale prevăzute în proiectul pieței în curs de execuție.
La întocmirea studiului de fezabilitate se vor avea în vedere următoarele:
– datorită fluxului mare auto și pietonal în zonă, se vor adopta soluții tehnice cu un timp de execuție cât mai redus, pentru a perturba cât mai puțin traficul auto și pietonal;
– proiectul tehnic se va corela cu cel al Centrului de Afaceri cu Produse Agroalimentare Rogerius;
– instalațiile proiectate aferente pasajului subteran se vor corela funcțional cu instalațiile executate în zona de legătură cu casa scării principale a Centrului de Afaceri cu Produse Agroalimentare Rogerius;
– se vor proiecta 2 case de scări care să asigure accesul pietonal de la demisol la nivelul trotuarului: una către stația de tramvai și una către intrarea principală pietonală la Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu;
– se vor avea în vedere amenajările exterioare ale zonelor afectate de investiție și realizarea unui sens giratoriu la intersecția străzii Corneliu Coposu cu drumul de acces la Centrul Oncologic.
Legat de acest proiect, primarul Ilie Bolojan a precizat că primăria Oradea așteaptă propuneri și sugestii de la cei interesați legat de acest studiu de fezabilitate până în data de 26.01.2015, urmând ca la ședința de consiliu din data de 29.01.2015 să fie supuşi aprobării indicatorii tehnico-economici şi să înceapă procedura de achiziție, astfel încât lucrările propriu-zise să fie începute în primăvara acestui an.
.

Cu stimă,
Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam