Teatrul Regina Maria vă invită miercuri, 13 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia, să vă bucuraţi de prima premieră programată pentru luna aprilie, bazată pe un text rusesc contemporan – DAWN-WAY (de Oleg Bogaev, în regia lui Ştefan Iordănescu). Următoarea reprezentaţie a fost programată în 16 aprilie, tot de la ora 19.00 la Sala Arcadia.

Autor a peste 30 de piese, Oleg Bogaev, născut la data de 15 iunie 1970, este un dramaturg care face parte din curentul denumit la ruşi „Noua dramaturgie”. A fost descris de criticul de teatru John Freedman ca „unul dintre cei mai buni studenţi care au absolvit cursul de dramaturgie al lui Nikolai Kolyada de la Institutul Naţional de Teatru din Ekaterinburg.” În prezent este angajat al acestei instituţii. Este şi editor al revistei literare URAL, post preluat de la mentorul său Nikolai Kolyada în 2010.
Cea mai celebră piesă de teatru a sa este POŞTA NAŢIONALĂ RUSEASCĂ, răsplătită cu numeroase premii şi montată în teatre din lumea întreagă. De asemenea, piesa DAWN-WAY a fost bine primită de lumea teatrală şi de public, fiind montată în România la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, la Teatrul „Aureliu Manea” din Turda şi la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, bucurându-se de semnături regizorale importante şi de aprecieri.

Piesa lui Oleg Bogaev se bazează pe un puternic oximoron – lumină şi întuneric. „Sunt două căi pe care le poate urma omul pe pământ: ascensiunea spirituală sau degradarea morală”. Oamenii din scenele închipuite de dramaturgul rus sunt duri, sarcastici, nu se jenează să-şi arate problemele morale – un portret al omului contemporan, s-ar zice – care-şi pune întrebări, dar nu oferă şi nici nu caută răspunsuri.

Spectacolul ne determină pe fiecare dintre noi să ne întrebăm cum am reacţiona dacă am fi puşi în situaţia de a ne asuma o faptă nu tocmai demnă şi cât de morali şi echitabili mai putem fi în prezent, indiferent de statutul social şi vârstă.

Din distribuţie fac parte actorii: Denisa Vlad, Răzvan Vicoveanu, Petre Ghimbăşan, Ion Ruscuţ, Pavel Sîrghi, Andrian Locovei, Daniel Vulcu, Mihaela Gherdan, Adela Lazăr, Tiberiu Covaci, Anca Sigmirean, Lucia Rogoz, Eugen Neag, Corina Cernea, Gabriela Codrea, Elvira Platon Rîmbu şi Andrei Sabău. Echipa artistică este completată de: Ştefan Iordănescu (regizor aflat la prima colaborare cu Teatrul Regina Maria din Oradea), scenografa Dorothea Iordănescu, Ildiko Fogarassy (muzica), grupul Light Motiv (proiecţii video) şi Lucian Moga, deja un colaborator cunoscut al Teatrului nostru, care s-a ocupat de light design.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.
Vă aşteptăm la teatru!
__________________________________________________
Florina Rus
secretar literar
Teatrul Regina Maria
email: presa@teatrulreginamaria.ro
website: www.teatrulreginamaria.ro
tel: 0752 598 805

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam