Secole de-a rândul, oamenii au adus elogii deosebite prieteniei. Printre ei se numără filosofi şi scriitori, artişti şi gânditori din toate domeniile, care au transmis până în zilele noastre idealul prieteniei ca legătură sacră.

Să aruncăm totuşi o privire înspre realitatea cotidiană a veneratei prietenii. Azi proliferează în general, cu puţine excepţii, o „amiciţie” facilă şi inconstantă, pliată după circumstanţe şi trăită ca un articol de larg consum sau, mai rău, ca un ambalaj de unică folosinţă al unui articol comestibil.

De multe ori, o persoană se apropie de o alta pentru potenţiale beneficii personale şi împinge tot mai departe limitele interesului: de la căutarea companiei celuilalt pentru a alunga singurătatea sau a împărţi un moment de distracţie până la cultivarea relaţiilor ce vor putea oferi sprijin într-o situaţie critică. Însă, odată trecute necazul, necesitatea sau starea de singurătate, dispar şi amicul şi prietenia.

Azi se vorbeşte despre prietenie în termeni de „gaşcă”, de tovarăşi ce se adună să fumeze împreună o ţigară interzisă, să bea mai multe pahare, să vadă un film obscen sau să se distreze cu jocuri de prost gust, mimând în mod deplorabil ceva ce odată se numea curaj.

Există, într-adevăr, şi colegi de şcoală care petrec împreună luni şi ani de zile, împărtăşind aceleaşi nelinişti şi bucurii. Există şi colegi de muncă, deprinşi cu rutina zilnică a întâlnirii şi despărţirii la aceleaşi ore. Mai sunt şi camarazi circumstanţiali care îşi povestesc durerile şi păţaniile, amărăciunile şi problemele, şi sunt consideraţi cu atât mai valoroşi cu cât ascultă cu răbdare şi vorbesc puţin. Însă aceste legături se rup cu uşurinţă şi sunt uitate din clipa când viaţa ia o întorsătură neaşteptată.”

Prietenia filosofică – Prof. Delia Steinberg Guzmán, Director Internaţional al O.I.N.A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam