În data de 25 martie, președintele Camerei Deputaților și președinte executiv al PSD, Valeriu Zgonea, și secretarul general al PSD și coordonatorul campaniilor partidului din 2016, deputatul Marian Neacșu, s-au aflat în vizită de lucru în județul Bihor. Președintele Camerei Deputaților este coordonator din partea Comitetului Executiv Național pentru Bihor în campania electorală la alegerile locale. Secretarul general al PSD, aflat într-un turneu prin județele din Ardeal și Banat, a ținut să aibă o primă discuție cu social- democrații bihoreni și le-a promis că va reveni ori de câte ori va avea ocazia pentru a sprijini echipa PSD Bihor.
Programul vizitei a cuprins o întâlnire cu echipa de campanie la nivel județean după care au avut loc întâlniri cu echipele și candidații de primari din principalele localități ale județului. După ședința de la sediul Organizației Județene, președintele executiv al PSD s-a întâlnit cu echipele de campanie de la Oradea, Marghita și Aleșd, unde au fost analizate, împreună cu candidații de primar, planurile de acțiune în perioada de precampanie și campanie electorală pentru atingerea targetului politic pe care PSD Bihor și l-a propus la alegerile locale din 5 iunie.
Cei doi lideri social- democrați au transmis un mesaj de unitate, responsabilitate și implicare la nivelul tuturor membrilor organizației, astfel încât PSD Bihor să obțină cel mai bun scor la alegerile locale din iunie.

25.03.2016 Biroul de presă al PSD Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam