Referitor la faptele înregistrate în data de 15 aprilie pe raza comunei Ciumeghiu, Biroul de presă al Organizației Județene PSD Bihor transmite următorul comunicat de presă:
Manipularea, aroganța, lipsa de tupeu și mai ales metodele de cumpărare a voturilor sunt deja evidente în acțiunile pe care PNL are de gând să le aplice în campania electorală pentru alegerile locale. Deși mai sunt câteva zile până la declanșarea oficială a campaniei, peneliștii au început în județul Bihor să arate cum vor acționa, un prim exemplu fiind înregistrat în comuna Ciumeghiu.
În data de 15 aprilie, în jurul orei 10,30, primarului comunei Ciumeghiu i s-a adus la cunoștință că din două autovehicole de mare tonaj s-ar fi început descărcarea în curtea fermei aparținând societății AVIOR PROD SRL a mai multor paleți cu o băutură energizantă (o parte din paleți se mai aflau și în data de 16 aprilie în curtea fermei). Ulterior o parte din dozele cu respectiva băutură au început să fie împărțite locuitorilor din cartierul de rromi de către Ionuț Ilie, fratele candidatului PNL pentru funcția de primar în comuna Ciumeghiu, care ar fi afirmat că ar fi parte din produsele ce le vor primi dacă-l votează pe Ilie Viorel. Multe din dozele cu băutura energizantă au ajuns la copiii care se aflau pe stradă, iar adulților li s-au dat chiar și două- trei baxuri cu câte 24 de doze. Nu mare le-a fost mirarea celor care au acceptat acele doze să constate că aveau deja termenul de valabilitate expirat la data de 5 februarie 2016. De asemenea, dozele nu aveau etichetă în limba română privind caracteristicile respectivului produs.
În baza informațiilor primite, primarul a sesizat Poliția, prin apel la serviciul 112, solicitând deplasarea unor echipaje care să verifice proveniența mărfii. Pentru că sesizarea făcută de primar impunea întocmirea unui raport, la fața locului au sosit polițiști de la Salonta și Oradea. Potrivit datelor ce i-au fost comunicate primarului după primele verificări ar fi reieșit că marfa din cele două autotrenuri ar fi rămas la Ciumeghiu doar în….custodia unei persoane fizice. Ciudat este faptul că deși s-ar fi afirmat de către polițiști că marfa este în custodie, dozele au fost împărțite prin comună, iar paleții din al doilea TIR care a părăsit curtea fermei AVIOR după sesizarea Poliției au fost descărcați pe proprietatea lui Ionuț Ilie. Acest personaj local este acuzat de oameni că se comportă ca un arendaș nemilos cu toți cei care îndrăznesc să îi încurce planurile, iar orice încercare a celor afectați de a apela la instituțiile statului pentru a opri abuzurile sunt fără efect.
Având în vedere gravitatea faptelor precum și atentatul la sănătatea cetățenilor din Ciumeghiu, PSD Bihor solicită Inspectoratului Județean de Poliție și Direcției Sanitar- Veterinare și Siguranța Alimentelor să întreprindă acțiunile prevăzute de legislația în vigoare privind verificarea legalității documentelor care au stat la baza transporturilor de băuturi energizante la Ciumeghiu precum și cu privireReferitor la faptele înregistrate în data de 15 aprilie pe raza comunei Ciumeghiu, Biroul de presă al Organizației Județene PSD Bihor transmite următorul comunicat de presă:
Manipularea, aroganța, lipsa de tupeu și mai ales metodele de cumpărare a voturilor sunt deja evidente în acțiunile pe care PNL are de gând să le aplice în campania electorală pentru alegerile locale. 16.04.2016 Biroul de presă al PSD Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam