Întâlnire organizată la Oradea din data de 27.05.2015, cu operatori aerieni și agenții de turism acreditate IATA

Întâlnirea a avut ca scop cristalizarea noilor destinaţii internaţionale care ar putea fi operate de pe aeroportul Oradea şi stabilirea unui calendar pentru lansarea procedurilor de cerere de ofertă pentru în vederea utilizării schemei de ajutor de stat.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa a prezentat date despre aeroport şi despre oportunităţile aeroportului.

Evoluție aeroport Oradea :

• Aeroportul Oradea a luat ființă în anul 1931.

• Varianta modernă a aeroportului, cu pista betonată, a fost deschis traficului de pasageri în 30 septembrie 1967.

• Aerogara modernă, cu capacitate de 300 pasageri interni și externi pe flux, cu săli separate de grupare, a fost dată în folosință în anul 1974.

• Decembrie 2011 s-au încheiat lucrările de extindere și modernizare a terminalului pentru călători al Aeroportului Oradea, adus la standarde internaționale, atât din punct de vedere estetic, cât șifuncțional – valoare aproximativă 995.000euro

• În luna august 2012, în urma auditului de evaluare aeroportul primește certificare pentru aeroport deschis traficului internațional.

• În 30 iulie 2014 a fost semnat contractul pentru Extindere și modernizare suprafețe aeroportuare – contract semnat cu Asocierea S.C. Porr Construct S.R.L.- Teerag-AsdagAktiengesellsghaft – S.C. Col-Air Trading S.R.L. prin lider S.C. Porr Construct S.R.L. București în valoare de 99.090.993,27 lei (inclusiv TVA). Contractul are următoarele componente:

1. – realizarea unei piste de decolare- aterizare de 2100 m prin extinderea celei existente (de 1800 m) cu 150 m spre nord și cu 150 m spre sud și refacerea integrala a pistei existente, fără relocarea echipamentelor de radiolocație existente;
2. – realizarea a două căi de rulare / degajare, ALFA și BRAVO;
3. – realizarea unei platforme de îmbarcare-debarcare de 266,0 m x 118,5 m, care să poată asigura staționarea unui număr de 6 aeronave încadrate în litera de cod ”C”;
4. – asigurarea unui număr de clasificare a sistemului rutier la un număr PCN 55 R/D/W/T și asigurarea încadrării în categoria de aerodrom având cifra de cod ”3” iar traficul aerian să poată fi deservit de aeronave cu litera de cod ”C” și ocazional, prin procedură specială, de aeronave cod ”D”;
5. – realizarea unor sisteme de balizaj luminos pentru categoria II de operare, corespunzător normelor ICAO și RACR, pentru pista de decolare-aterizare, pentru căile de rulare și pentru platforma de îmbarcare- debarcare;
6. – realizarea sistemului de alimentare cu energie electrică de bază și de rezervă pentru sistemele de balizaj luminos, corespunzător normelor ICAO și RACR;
7. – realizarea sistemului de telecomandă pentru sistemele de balizaj luminos, corespunzător normelor ICAO și RACR;
8. – realizarea unui sistem de iluminat pentru platforma de îmbarcare-debarcare, cu piloni de iluminat echipați cu proiectoare;
9. – realizarea unei uzine electrice noi care va asigura alimentarea cu energie electrică de bază și de rezervă pentru sistemele de balizaj luminos precum și echipamentele pentru telecomanda sistemelor de balizaj luminos;
10. – realizarea sistemului de canalizare aferent suprafețelor proiectate;
Numărul actual de pasageri pe an este de 40.356, iar după realizarea proiectului, se estimeazămărirea lui la un număr de 103.458 pasageri pe an.

– În momentul de faţă există o staţie de carburanţi acreditată şifuncţională cu o două rezervoare de capacitate de 40.000 t fiecare. Se comercializează combustibil atât pentru avioane uşoare de tip naftogazcât şi combustibil pentru avioane de linie de tip Jet A1.

Consiliul Judeţean Bihor şi Aeroportul Internaţional Oradea au inițiat demersurile și au obținut aprobarea “Ajutorului financiar la înființare pentru deschidere de noi rute aeriene”.
Cronologia etapelor parcurse a fost următoarea:
02.04.2013 Notificarea pentru proiect schemă de ajutor la înființare de noi rute pentru companii aeriene cu plecare pe/de pe Aeroportul Oradea. A fost transmisă în sistemul interactiv SANI-STATE AID NOTIFICATION INTERACTIVE
27.05.2013 Comisia Europeană a emis decizia C(2013)3138 prin care autoriza ajutorul de stat SA 35979 aferent schemei prin care Aeroportul Oradea cu sprijinul Consiliul Județean Bihor, intenționează să acorde ajutor financiar transportatorilor aerieni care vor înființa noi rute în cadrul U.E.
31.03.2014 S-a emis hotărârea Consiliului Județean Bihor nr. 34 privind aprobarea ajutorului financiar la înființare pentru deschiderea de noi rute sau frecvențe aeriene de operare la R.A. Aeroportul Oradea
04.04.2014 Comisia Europeană a publicat noile Orientări Comunitare privind ajutoarele de stat destinate aeroporturilor și companiilor aeriene.
25.05.2014 Consiliul Concurenței solicită prin adresa Nr. 5812, Consiliului Județean Bihor și implicit Aeroportului Oradea, modificarea/adaptarea documentației aprobate inițial, în vederea conformării cu noile prevederi comunitare.
23.10.2014 Prin adresa nr.9550, Consiliul Județean Bihor și Aeroportul Oradea au transmis către Consiliul Concurenței, documentația aferentă Ajutorului de Stat, adaptată conform noilor Orientări Comunitare.
12.12.2014 Prin adresa nr.13993, Consiliul Concurenței informează Consiliul Județean Bihor, că modificările aduse documentației sunt conforme solicitării impuse de legislația europeană în domeniul ajutorului de stat. Consiliul Concurenței informează că nu este necesară renotificarea sau informarea forului comunitar.
04.02.2015 Aeroportul Oradea prin adresa nr.1208 transmite către Consiliul Județean Bihor, Proiectul de Hotărâre agreat de Consiliul Concurenței în vederea modificării Hotărârii inițiale Nr.34 /31.03.2014

În prezent, Consiliul Județean Bihor are posibilitatea de acordare a ajutorului financiar la înființare pentru deschiderea de noi rute și /sau frecvențe de operare în limita unui buget anual de 495.040 EUR, până în anul 2017 inclusiv. Ajutorul financiar va fi acordat ca și reducere de pana la 50% a taxelor aeroportuare.

OBIECTIVE STRATEGICE ale STRATEGIEI DE DEZVOLTARE A Regiei Autonome „AEROPORTUL ORADEA” 2015-2016

A) Creșterea traficului de pasageri și a traficului cargo prin mărirea
– numărului liniilor aeriene
– numărul destinațiilor directe
– numărul frecvențelor.

B) Oferire de garanție totală în ceea ce privește operațiile derulate de RA ”AEROPORTUL ORADEA”prin asigurarea unor servicii la un înalt nivel calitativ.

C) Consolidarea poziției în cadrul politicii aviatice românești.

AVANTAJELE PE CARE LE OFERĂ AEROPORTUL DIN ORADEA

• existența unei piste de decolare-aterizare noi, fiind asigurate cele mai bune condiții de operare;
• posibilitatea de acordare a ajutorului financiar la înființare pentru deschiderea de noi rute și /sau frecvențe de operare;
• certificare pentru aeroport deschis traficului internațional;
• potențialul turistic ridicat al destinației turistice Bihor;
• clima și condițiile meteo favorabile – număr redus de ore de staționare din cauze meteorologice;
– în aceste condiții, costurile previzionate cu staționarea sunt diminuate semnificativ.
• potențialul de creștere economică a zonei/regiunii;
• potențialul polarizator al Municipiului Oradea pentru populația dintr-un areal foarte întins, care se întinde pe 4 județe;
• existenţa staţiei de carburanţi

Având în vedere studiul statistic realizat în anul 2013 de către Universitatea din Oradea, este important de analizat oportunitatea lansării în discuție destinația curselor internaționale propuse. Coroborat cu acestea, se va ține cont de destinațiile care sunt deservite în acest moment de către curse operate de pe aeroportul din Debrecen:
– Londra, Eindhoven
– Malmo, Paris
– Brussels – Charleroi
– Alicante – cursă sezonieră – vara

Astfel, conform studiului, se justifică introducerea unor curse internaționale care să deservească turiști, migranţi pentru muncă și oameni de afaceri din județ astfel:

• Roma: pentru turiști români și italieni, reprezentanți ai societăților cu capital italian din regiune, români aflați la muncă în străinătate;
• Londra: pentru oameni de afaceri din regiune, turiști, inclusiv cei aflați în tranzit către alte destinații (hub intercontinental);
• Madrid, Barcelona, Paris, nordul Italiei (Verona, Bergamo, Milano).

Având în vedere că Londra și Paris sunt destinații pentru care există zboruri de pe aeroportul din Debrecen, se impune analiza unor destinații alternative pentru Anglia și Franța, și identificarea unor destinații atractive pentru operatori.

În urma întalnirii de azi s-au desprins mai multe propuneri faţă de cele identificate prin studiul statistic realizat în anul 2013 de către Universitatea din Oradea, una dintre ele fiind cel puţin un zbor charter spre Tel Aviv cu începere din acest an.
De asemenea multe dintre destinaţiile identificate de către CJ se regăsesc şi în statisticile agenţiilor de turism acreditate IATA.
Companiile de zbor participante au fost companii cu capital românesc.
Ele si-au manifestat interesul pentru zboruri operate de la si spre Oradea, urmând să analizeze destinaţiile propuse în urma întalnirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam