• Animalele din Grădina Zoologică Oradea pot fi adoptate de orice persoană fizică sau juridică. Un animal poate fi adoptat de mai multe persoane.
• Perioada de adopție este de un an. Suma minimă este de 100 de lei pentru persoane fizice, 500 de lei pentru persoane juridice.
• Animalul adoptat rămâne în proprietatea Grădinii Zoologice și în locația desemnată de către instituție. Părintele adoptiv are aceleași drepturi ca oricare alt vizitator.
• Suma încasată din adopția unui animal este folosit pentru fondul general destinat achizițiilor de alimente, vitamine și medicamente și pentru îmbunătățirea condițiilor de bunăstare fizică și psihică a animalelor.
• Părintele adoptiv primește un Certificat de adopție și un autocolant. Numele părintelui adoptiv este trecut pe panoul cu părinții adoptivi. În cazul persoanelor juridice se poate așeza o tăbliță lângă țarcul animalului, cu numele părintelui adoptiv.
• Adopția se poate înregistra pe un nume diferit față de persoana care plătește taxa de adopție (de exemplu: certificatul de adopție se face cadou pentru o zi de naștere, o aniversare etc.).
• De două ori pe an (ultima sâmbătă din aprilie, prima sâmbătă din octombrie) se organizează Ziua Părinților Adoptivi, ocazie cu care persoana trecută pe Certificatul de adopție, pe baza unei invitații, poate intra gratuit la Grădina Zoologică, poate afla detalii despre animale.
• Primul părinte adoptiv persoană fizică este dna. Marosi Anna pentru un exemplar de suricata. În cazul persoanelor juridice primii sunt Lotus Center la jaguarul negru, Trade Center la leu și http://beautifybybeatrice.ro/ pentru un exemplar de leopard.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam