În ședința Consiliului Local de ieri, 28 mai 2015, s-a aprobat demararea procedurii de notificare și începerea lucrărilor de intervenție de către Municipiul Oradea, în numele și pe cheltuiala deținătorilor notificați din imobilul monument istoric Palatul Stern, situat pe str. Republicii, nr. 10 – 10 A.

Palatul Stern este clădire monument istoric, situată în zona centrală a municipiului Oradea, pe str. Republicii, mai precis la intersecția a două străzi: str. Mihai Emenescu și str. Republicii. Locația este marcată de două clădiri de mari dimensiuni, construite în perioada 1900 -1914, în stil ”secession”: Palatul Apollo (intersecția dintre str. Republicii, nr. 12 și str. Mihai Eminescu) și Palatul Moskovits Miksa (str. Republicii, colț cu Parcul Traian, nr. 2). Acestea sunt unele dintre cele mai spectaculoase edificii ridicate la începutul secolului XX în Oradea.
În cadrul conferinței de presă, de ieri, 28 mai, primarul Ilie Bolojan aspus: ”Vom reabilita Palatul Stern din bugetul Primăriei Oradea, iar proprietarii care nu vor fi de acord să-și plătească ratele vor fi executați silit.”
Legislația obligă deținătorii să ia măsuri pentru reabilitarea clădirii
Proiectul de hotărâre a avut la bază Programul Multianual pentru realizarea lucrărilor de protejare și intervenție asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală situate în ”Ansamblul Urban – Centrul Istoric Oradea” prin care Municipiul Oradea poate să contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare și de intervenție asupra monumentelor istorice. Totodată, s-a luat în considerare și prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice și a Legii nr. 153/2011 modificată și completată de Legea nr. 146/2013 privind măsuri de creștere a calității arhitectural –ambientale a clădirilor, prin care se face referire la faptul că, deținătorii de orice fel a clădirilor care, prin nivelul de degradare pun în pericol sănătatea, viața, integritatea fizică și siguranța populației și afectează calitatea mediului înconjurător și a cadrului urban construit sunt obligați ca din proprie inițiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea structural –arhitecturală a anvelopei clădirilor.
Primăria realizează lucrările sub condiția recuperării cheltuielilor de la deținătorii notificați
Executarea de către Municipiul Oradea a lucrărilor de intervenție conform contractului de execuție, în numele și pe cheltuiala deținătorilor notificați din imobilul monument istoric Palatul Stern se face cu condiția constituirii dreptului de creanță și a recuperării cheltuielilor de la deținătorii notificați.
Aprobarea constituirii dreptului de creanță se constituie pentru fiecare deținător în funcție de suprafața construită a proprietății, pe o perioadă de 10 ani și la valoarea totală a cheltuielilor efectuate de la bugetul local al Municipiului Oradea pentru imobil, pentru deținătorii care refuză executarea lucrărilor în condițiile și la termenele notificate.
Pentru acei deținători din imobilul monument istoric Palatul Stern, care și-au asumat cotele de proprietate și valoarea lucrărilor de intervenție sau care își vor exprimă acordul în scris până la data predării amplasamentului, dar nu mai târziu de 15 iunie 2015, Hotărârea de Consiliu Local prevede acordarea de facilități așa cum sunt ele prevăzute în Programul Multianual aprobat prin HCL nr. 649/2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam