Începând de sâmbătă, 4 septembrie, OTL îşi reia cursele spre Biharkeresztes, după ce o astfel de legătură a mai funcţionat acum doi ani, în perioada 2011-2013. Nu vorbim de un transport public, ci de un transport de persoane de tip comercial, un hipermarket din Oradea subvenţionând această cursă.
Ieri, după numeroase negocieri, ministrul Transporturilor din România a semnat avizele pentru reluarea cursei internaţionale Oradea – Biharkeresztes, pe care OTL o va realiza atât timp cât va fi rentabilă. În acest sens, s-a şi încheiat un parteneriat cu hipermarketul Auchuan, care va suporta lunar o parte din cheltuiel, între 3.500 şi 10.000 de lei. În aceste condiţii vorbim de un traseu de transport persoane de tip comercial. Tot ieri, la sediul OTL, s-a semnat contractul comercial între OTL şi Auchan, în prezenţa viceprimarului Oradiei, Huszar Istvan şi primarul oraşului Biharkeresztes. „Motivele reluării acestei legături sunt multiple. În primul rând, de la gara din Biharkeresztes către vest cursele cu trenul sunt mult mai frecvente. Din Gara Oradea sunt doar două trenuri şi se aşteaptă la Vamă. În al doilea rând, sunt o serie de orădeni care locuiesc în Biharkeresztes şi vin zilnic la Oradea. În al treilea rând, rata şomajului la ei este de 10%, existând posibilitatea să vină să lucreze în Parcul Industrial de pe Calea Borşului”, a subliniat viceprimarul Oradiei, Huszar Istvan. Prezent la conferinţa de presă organizată tot ieri, primarul oraşului Biharkeresztes s-a arătat deosebit de încântat de reluarea acestei curse. „În Biharkeresztes locuiesc 700 de persoane care lucrează şi învaţă la Oradea. Pentru noi e o zi de sărbătoare că se reia această cursă”, a subliniat Barabas Fernecz. Totuşi, noua cursă va satisface în special nevoile hipermarketului Auchan. Conform graficului, de luni până vineri vor exista trei curse, iar sâmbăta şi duminica, şase astfel de curse. De la Biharkeresztes se va porni de la ora 8.00, 15.40. 18.00, ora Ungariei, iar de la Oradea se porneşte de la 7.45, 15.27, 17.45. Cei 25 de km între cele două localităţi se trăbat în aproximativ 35-40 de minute. „Preţul unui bilet va fi de 500 de forint, respectiv 7 lei. Se vor accepta ambele monede. Vom încerca să respectăm timpii din grafic. Doar că am fost prelucrat de poliţie în ce priveşte transportul imigranţi. Nu putem bloca accesul în microbuz dacă plăteşte. Verificarea lor se va face doar la Vama Borş”, a precizat directorul OTL, Csuzi Istvan. Cursa va fi efectuată de către un microbuz cu o capacitate de 19 locuri, staţiile fiind cele de la Autogara Nufărul, Auchan, Decebal, Dacia Zig-Zag, Sântion, Primăria Borş, Vama Borş, Artand Centru şi Gara Biharkeresztes. Pentru Auchan aceaste curse au fost gândite din motive comerciale, în încercarea de a-i convinge pe cei din Ungaria să vină la cumpărături la Oradea. „În Ungaria, sâmbăta şi duminca sunt închise magazinele. În plus, la ei TVA-ul e 27%, iar la noi la alimente este 9%”, a subliniat directorul Auchan, Lenard Attila. În aceste condiţii, societatea comercială va subvenţiona timp de un an cursele către Biharkeresztes, subvenţia fiind între 3.500 şi 10.000 de lei pe luna.

Cristina Puscas

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam