În cadrul şedinţei de Consiliu Local de azi, 28 aprilie 2015 se supune aprobării proiectul de hotărâre privind atribuirea denumirii ”Parc Silvaş – zonă de picnic” pentru terenul situat pe lângă albia râului Crişul Repede, între străzile Făcliei şi Dragoş Vodă.
Terenul se află în proprietatea publică a municipiului Oradea şi este cunoscut locuitorilor municipiului Oradea ca şi zonă de agreement şi activităţi de picnic, denumirea ”Silvaş” fiind folosită în limbajul uzual şi intrând deja în memoria colectivă a orădenilor.
În continuare, Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Oradea urmează să analizeze zona şi să elaboreze un regulament privind desfăşurarea activităţilor de picnic în Parcul Silvaş. Zona va fi dotată cu mobilier urban corespunzător (bănci de odihnă, coşuri de gunoi). Totodată, se va avea în vedere şi amenajarea unui loc de joacă pentru copii.
După elaborarea şi aprobarea regulamentului, orădenii se vor putea bucura de o nouă zonă pentru petrecerea timpului liber, amenajată corespunzător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam