Primăria Oradea a semnat în 11 noiembrie 2015 contractul de finanțare pentru proiectul “Dezvoltarea unui centru de transport intermodal cu facilitate de acces la transportul rutier și feroviar în Zona Gării C.F.R din Episcopia Bihor”. Banii obținuți în cadrul acestui contract au fost folosiți pentru realizarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției.

Prin urmare, realizarea terminalului intermodal va costa 149.333.063,25 lei cu TVA, echivalentul a 33.413.076,60 de euro iar durata de realizare a investiției este de 24 de luni. Documentația tehnico-economică a fost realizată de asocierea de firme SC AQUACONS SRL & SC ABED NEGO COM SRL & SC POLIART SRL.

Lucrările proiectate se referă la realizarea acceselor rutier și feroviar la terminal, amenajarea infrastructurii rutiere și feroviare în incinta terminalului, platforme de preluare pe și de pe calea ferată a traficului de marfă pe mijloace de transport rutier precum și amenajarea unei zone de servicii. Terminalul va fi construit în zona gării CFR din Episcopia Bihor pe o suprafață de 17,76 de hectare, în vecinătatea parcurilor industriale deținute de municipiul Oradea și administrate de SC Eurobusiness Parc Oradea SA.

Concret, se vor amenaja:
– acces rutier din DN1/E60
– acces feroviar din linia 17 stația Episcopia Bihor
– 3 linii de cale ferată
– două porți de acces pentru evitarea ambuteiajelor (una la intrare și una la ieșire)
– drumuri interioare, care vor avea două benzi de circulație
– platformă pentru realizarea transferului rutier-feroviar ce va fi dotată cu echipamente și utilaje de transfer performante
– hală de depozitare pe termen scurt și mediu a mărfurilor
– infrastructura de utilități publice (apă, canalizare, iluminat interior și exterior, instalații antiincendii etc.)
– clădiri administrative și o zonă de servicii pentru angajați și șoferi (hotel, toalete, dușuri)
– spații verzi

Construcția terminalului intermodal de marfă va contribui la dezvoltarea socio-economică a zonei prin veniturile la bugetul local și prin crearea de noi locuri de muncă. Estimăm că lucrările vor începe anul viitor după ce va fi organizată licitația pentru atribuirea constructorilor.

După deschiderea liniei de finanțare municipiul Oradea va depune aplicația pentru accesarea fondurilor destinate finanțării lucrărilor de construcție a terminalului. Durata de realizare a lucrărilor este de doi ani.
Proiectul a fost finanțat prin FEDR și s-a încadrat în Programul Operațional Sectorial Transport, Axa Prioritară 3 „Modernizarea Sectorului de Transport în scopul îmbunătățirii protecției mediului, a sănătății umane și a siguranței pasagerilor B.3.5”, Domeniul Major de Intervenție 1 „Promovarea transportului intermodal”.

Oradea este singurul oraș din țară care a câștigat finanțare europeană pentru un astfel de proiect.

Manager de proiect Coordonator comunicare
Delia Ungur Florina Fofiu

Date de contact: delia.ungur@eurobusinessparc.ro
Telefon fix: 0359 889 389

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam