La mijlocul lunii februarie 2016, inspectorii Direcției Tehnice din Primăria Oradea împreună cu reprezentanții Administrației Domeniului Public au străbătut la pas orașul, în vederea inventarierii câinilor fără stăpân și întocmirii unei hărți corespunzătoare situației din teren.
Planul de acțiune cuprinde: prezentarea teritoriului municipiului Oradea; evaluarea numărului de câini fără stăpân, atât sterilizați, cât și nesterilizați; prezentarea resurselor de personal; planificarea acțiunilor de capturare a câinilor fără stăpân și o hartă detaliată cu distribuția câinilor fără stăpân pe raza municipiului Oradea.
Astfel, s-a constatat că în municipiul Oradea există 50 de câini fără stăpân, dintre care cca 10% sunt sterilizați și microcipați, iar 90% sunt câini recent abandonați de stăpânii lor.
”Trebuie să ținem cont că acești câini migrează dintr-o parte în alta a orașului. Urmează ca, în perioada următoare, toți acești câini abandonați să fie transportați la Adăpostul Grivei, obiectivul nostru fiind să limităm în Oradea până aproape de zero numărul câinilor fără stăpân. Trebuie să precizez că, făcând o comparație cu alte orașe din România, Oradea are cei mai puțini câini fără stăpân din țară. Facem un apel către cetățenii care nu mai doresc să își întrețină câinii că este de preferat – și chiar sunt rugați de Primăria Oradea – să anunțe Serviciul pentru ridicarea câinilor fără stăpân, decât să îi abandoneze la marginea orașului. Numărul de telefon al acestui serviciu este 0726.126.891, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00”, a afirmat Mircea Stejeran – şeful Serviciului Lucrări și Servicii Publice din cadrul Direcției Tehnice din Primăria Oradea.

Numărul extrem de redus al câinilor fără stăpân din Oradea se datorează programului de microcipare şi sterilizare a populaţiei canine, care a început în 2013 şi în cadrul căruia a fost efectuat şi recensământul câinilor. Obiectivul acestui program a fost ca până în 2016, Oradea să devină un oraş fără câini comunitari.

Cu stimă,
Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam