Un nou titlu naţional întregeşte palmaresul clubului orădean de tir cu arcul Redpoint. La recent încheiatul Campionat Naţional de field, desfăşurat la Cluj, cadetul Alin Mureşan a obţinut medalia de argint şi titlul de vicecampion naţional la categoria sa de vîrstă.

 

În tirul cu arcul există mai multe probe: target, field, 3D etc. Competitiile de field sunt caracterizate de cadrul natural în care se desfăşoară, de obicei în păduri, şi de ţintele specifice (hit & miss, tripla verticală, ţinta Las Vegas etc.). Campionatul Naţional de field a fost organizat, anul acesta, de clubul sportiv Domeniul Arcaşilor Cluj, şi au adunat la start aproape 80 de arcaşi din toată ţara. Pe un parcurs de 12 ţinte, jumătate dintre ele amplasate la distanţe cunoscute, iar cealaltă jumătate la distanţe necunoscute, s-au întrecut sportivi de la diviziile de compound, barebow, olimpic şi bowhunting. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, SCT Felix, Rivolto Cons, Darer şi Vitrerom, C.S. Redpoint Oradea a obţinut un titlu de vicecampion naţional şi o medalie de argint la juniori, prin Alin Mureşan. Sportivul orădean a reuşit o performanţă foarte bună, având în vedere că el concurează la proba de target, field-ul fiind o noutate pentru el.

 

Următoarele competiţii outdoor şi ultimele din acest an vor fi Cupa Cetăţii (etapa a V-a de Campionat Judeţean) şi finala campionatului, care vor avea loc duminică 8 octombrie, în Parcul Cetăţii Oradea. După aceea, sportivii C.S. Redpoint vor începe pregătirile pentru sezonul competiţional indoor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam