Luni seara, sala mare a Bibliotecii Judeţene “Ghoerghe Şincai” a găzduit vernisajul expoziţiei documentare dedicată ilustrului cărturar transilvănean Timotei Cipariu.
În cadrul evenimentului, vizitatorii au putut descoperi amănunte din biografia cărturarului, cât mai ales operele publicate de acesta, aflate în „Colecţiile Speciale” ale Bibliotecii. În plus, au fost expuse tipărituri din secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX care arată atât scrierea în alfabet chirilic, cât şi în alfabet latin, ceea ce, în cazul celor cu alfabet latin, exemplifică în modul cel mai evocvent evoluţia scrierii limbii în alfabet latin, după reformele implementate de Timotei Cipariu. „Secolul al XIX-lea îl naşte pe Timotei Cipariu, acest „stâlp al limbei” cum l-au numit contemporanii, cel care a contribuit semnificativ la introducerea şi popularizarea alfabetului latin între români. Timotei Cipariu, preotul greco-catolic şi profesorul de la Blaj, eruditul şi enciclopedistul prin excelenţă, a dorit o soartă mai bună poporului său. A dorit ca toţii românii să-şi cunoască originile şi propria identitate, pentru a fi apoi statornici în faţa tuturor încercărilor vieţii şi istoriei. Personalitatea lui, comparabilă cu cea a unui legionar roman, bine format, care nu-şi părăseşte camarazii şi le insuflă idealuri nobile, rămâne o piatră de hotar pentru ştiinţa filologică şi istorică românească”, a declarat dr. Silviu Sana, reprezentantul Bibliotecii Judeţene. Expoziţia poate fi vizitată pe parcursul întregii săptămâni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam