Azi, 20 octombrie, se împlinesc 55 de ani de când episcopul martir Nicolae Popovici, episcopul ortodox al Oradiei, a trecut la cele veşnice, departe de căminul său, surghiunit fiind de regimul comunist la Mănăstirea Cheia.
Personalitate distinsă a ortodoxiei româneşti, episcopul Nicolae Popovici s-a născut în ziua de 3 ianuarie 1903, în localitatea Biertan, din judeţul Sibiu. Clasele primare le-a urmat la şcoala săsească din localitatea de naştere. Între anii 1923-1927, el urmează cursurile Academiei Teologice din Sibiu, ca mai apoi să meargă la Cernăuţi, unde, în anul 1934, obţine diploma de doctor în Teologie. Pe 1 septembrie 1929, Nicolae Popovici a fost hirotonit diacon celibatar, iar mai apoi, în ziua de 23 noiembrie 1934, a fost hirotonit preot, de către mitropolitul Nicolae Bălan. La 28 aprilie 1936, la 33 de ani, vârstă mesianică, este ales episcop de Oradea, potrivit dorinţei fostului episcop titular, Roman Ciorogariu.
În timpul ocupaţiei horthyste, episcopul Nicolae Popovici va suferi o primă prigoană, fiind închis şi expulzat într-un tren de vite din Oradea, împreună cu 283 de intelectuali orădeni, fiind apoi închis într-un grajd, în satul natal. Neputându-se întoarce în Oradea, episcopul îşi stabileşte reşedinţa în localitatea Beiuş. Aici a construit un internat pentru fete. De asemenea, el a instituit şi un fond pentru ajutorarea celor sărmani. În perioada 4 mai – 3 iunie 1945, el s-a aflat în mijlocul soldaţilor de pe frontul de vest. După 1945, episcopul Nicolae Popovici avea să cunoască presiunile noului regim prosovietic. Ieşirile sale prin pastoralele pe care le rostea la marile sărbători au atras atenţia autotirăţilor statului. Dacă până în 1948 episcopul Nicolae al Oradiei a avut o strategie prudentă faţă de regimul comunist, după această dată, atitudinea sa se va schimba radical. Episopul Popoviciu a înţeles că, în vremuri de restrişte, trebuie să-şi ajute enoriaşii, mai exact familiile preoţilor şi intelectualilor arestaţi de regimul opresiv. Însă, toate aceste demersuri nu au fost agreate de noua putere instalată la Bucureşti, iar repercusiunile nu au întârziat să apară. ”Luptați pentru apărarea credinței lui Christos. Luptați pentru apărarea Bisericii Lui. Nu vă temeți! Nu fiți vânzători și trădători ai lui Iisus! Iubiți-L pe Iisus! Cine-L iubește pe Iisus suferă pentru El și nu se teme de nimic”, este îndemnul rostit la sărbătoarea Învierii Domnului din 1950. În acest context, regimul ateu comunist va decide alungarea sa din scaunul episcopal la 5 octombrie 1950, fiind exilat cu domiciliul forţat la Mănăstirea Cheia din judeţul Prahova. Încercând să-şi ia din sediul episcopiei câteva lucruri personale într-un geamantan, a fost bruscat de omul de serviciu, apoi ieşit în stradă este luat pe capota maşinii de Miliţie şi purtat sute de metri. „Într-o clipă m-am aşezat cu piciorul stâng pe aripa maşinii, iar cu mâinile m-am ţinut de capotă, ca să nu cad. Maşina a pornit brusc, dar nu spre Miliţie. A făcut înconjurul parcului, în jurul căruia sunt înşiruite Penitenciarul, Prefectura, Baroul avocaţilor, Palatul de justiţie, Banca de Stat, şi a revenit aproape de locul de unde a pornit”, mărturiseşte PS Nicolae Popovici. Izolat la Mănăstirea Cheia, episcopul martir îşi va trăi ultimii zece ani de viaţă în exil, bolnav şi cunoscând o serie de privaţiuni. Pe data de 20 octombrie 1960, la doar 57 de ani, va trece la cele veşnice, fiind înmormântat la Biertan. După 32 de ani, la 20 august 1992 a fost deshumat şi mutat în Bbiserica cu Lună din Oradea.
Cristina PUŞCAŞ

Cristina Puscas

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam