La Primăria municipiului Oradea a avut loc în data de 28 noiembrie 2014 adjudecarea ofertelor depuse în vederea achiziției lucrărilor de amenajare a dealului Ciuperca.
Pentru realizarea lucrărilor au fost depuse trei oferte, respectiv Asocierea SC Abed Nego Com SRL cu Adenandra SRL, Sc Coloseum Print SRL și SC TIM – Trustul Instalații Montaj și Construcții SA, dintre care cea câștigătore a fost oferta depusă de SC Abed Nego SRL, cu valoarea de 4.989.967,34 lei fără TVA. Până în data de 8 decembrie este perioada de contestații, după care se va trece la semnarea contractului de execuție.
Proiectul pe fonduri europene prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România -Ungaria ,,Dezvoltarea unor habitate naturale din specii de arbori protejați și floră spontană pe Dealul Ciuperca din Municipiul Oradea” are ca obiect achiziția lucrărilor de arhitectură, instalații, întreținere spații verzi și realizarea unor habitate naturale din specii de arbori protejați și floră pe Dealul Ciuperca. Valoarea estimată a proiectului este de 5.361.132 lei fără TVA.
Realizarea proiectului se va face în timp de 10 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrării.
”Realizarea acestui proiect este benefic pentru oraș, deoarece Dealul Ciuperca se va transforma într-o grădină publică unde orădenii își vor putea petrece timpul liber într-un mod plăcut. Pe de altă parte, Dealul Ciuperca va deveni cu siguranță un punct de atracție important pentru turismul de agrement”, a menționat viceprimarul Mircea Mălan legat de dezvoltarea Dealului Ciuperca.

Cu stimă,
Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam