Ca şi cum cei mai inteligenţi oameni din Oradea sunt doar cei „înregimentaţi politic”, funcţiile publice ajung să fie ocupate doar de cei cu carnet de partid.
Centrul Naţional de Informare şi promovare Turistică Bihor, Asociația pentru promovarea turismului din Oradea, Compania de Apă Oradea, iar acum OTL ajung să ofere sinecuri membrilor şi apropiaţilor PNL. După ce fostul viceprimar Ovidiu Mureşan a bătut palma cu PNL, obţinând postul de director comercial la CAO, un alt liberal a ajuns director economic de această dată la OTL. Romeo Emilian Nica este noul director economic, post ocupat în urma unei selecţii de dosare. Economist timp de patru ani la CAO, membru în Consiliul de Administraţie al OTL, Romeo Emilian Nica acesta a participat la selecţia organizată pentru funcţia de director economic, alături de alte două persoane. Nu a fost vorba propriuzis de un concurs, ci mai degrabă de o analiză realizată de firma Romarketing, o firmă desemnată de Primăria Oradea să se ocupe de procedura de selecţie a membrilor consiliilor de administraţie ale regiilor subordonate. Întrebat care este salariul pe care îl obţine ca director economic, Romeo Emilian Nica a refuzat să facă publică această informaţie, menţionând că este salariul este confidenţial.

Cristina Puscas

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam