Data: 29 octombrie 2015, ora 18:00
Loc de desfășurare: Biblioteca Județenă ”Gh. Șincai”, sala Amfiteatru, Oradea

„Geniul care a inaugurat epoca puterii” – Cuvinte care-l desemnează pe unul dintre cei mai creativi inventatorii ai ultimelor secole. Peste 700 de invenții, îi sunt asociate printre care: motorul electric de curent alternativ, generatorul de curent alternativ și controlul aparatelor de la distanţă. Notițele și schițele sale conțin numeroase idei și principii care continuă să fie studiate și astăzi, unele nefiind încă puse în practică.

În cadrul prelegerii filosofice din 29 octombrie, vă invităm la o incursiune în viața și opera acestui mare vizionar, urmărind în cadrul acestora rolul jucat de imaginație.

„Primele noastre strădanii sunt pur instinctive, pline de imaginaţie, vii şi nedisciplinate. Cu cât înaintăm în vârstă, raţiunea se afirmă mai mult şi noi devenim tot mai sistematici şi mai incisivi. Însă aceste impulsuri timpurii, deşi neproductive pe moment, reprezintă clipele cele mai importante şi ele ne pot contura destinul… Dar, până nu am ajuns la maturitate, nu am ştiut că sunt un inventator.” – Nicola Tesla

Intrarea este liberă!

Mai multe informații la telefon 0755 292 542.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam