Municipiul Oradea a participat vineri, 11 decembrie 2015, la licitația organizată de Bursa Română de Mărfuri – Cluj Napoca (BRM) pentru achiziționarea de energie electrică pentru anul 2016.
Beneficiarul achiziției este Asocierea formată din: Municipiul Oradea (energia electrică aferentă clădirilor proprii), Administraţia Imobiliară Oradea (inclusiv unitățile de învățământ), Administraţia Socială Comunitară Oradea, Clubul Sportiv Municipal Oradea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Clinic Municipal dr. Gavril Curteanu, SC Termoficare SA Oradea și SC Administrația Domeniului Public SA Oradea.
Runda de licitație a fost adjudecată la prețul de 140 lei fără TVA pentru 1 MW, ofertat de S.C. RCS-RDS S.A. Economia realizată astfel de asocierea formată din instituțiile și companiile din subordinea Consiliului Local împreună cu cele 42 de instituții subordonate, în decursul unui an calendaristic, este de aproximativ 500.000 lei cu TVA.
“Faptul că achiziţia s-a derulat prin BRM ne-a fost de folos. Preţul obţinut a fost sub nivelul estimat şi totul a decurs mult mai repede”, a spus Manuela Maghiar, şefa Serviciului Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Oradea, cea care a asigurat organizarea procedurii.
Prețul actual pentru furnizarea energiei electrice este de 163 lei/MWh, față de care se va înregistra o scădere de aproximativ 14% prin noul preț oferat.
Cantitatea estimată de energie electrică care a făcut obiectul prezentei achiziţii este de 17.750 MWh şi cuprinde:
– 15.900 MWh – joasă tensiune
– 1.850 MWh – medie tensiune
Contractul de furnizare se va încheia pentru o perioada de 12 luni, din ianuarie 2016 până în 31 decembrie 2016, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional pe o perioadă de maxim 4 luni în anul 2017.
Opțiunea derulării pe Bursa de Mărfuri a achiziției publice pentru energia electrică este motivată de următoarele avantaje:
– prețul – mecanismul de licitație a prețului oferă posibilitatea scăderii în trepte a prețurilor ofertanților atât față de ofertele financiare inițiale, cât și în timpul rundei de licitație; totodată, în situația în care prețurile obținute nu se încadrează în plafonul propus, există posibilitatea de a negocia reducerea acestora cu ofertantul clasat pe primul loc în cadrul aceleiași ședințe, fără să fie necesară reluarea întregii proceduri;
– termenul redus de desfășurare a procedurilor – ordinul este programat la tranzacționare în 7 zile din momentul emiterii lui;
– selectarea ofertanților – agentul de bursă realizează selecția ofertanților înainte de a fi admiși la tranzacționare;
– numărul mare de ofertanți datorită cantităților importante tranzacționate la nivelul total al pieței.
“Este prima licitație organizată de Primăria Oradea pe Bursa de Mărfuri și ne bucurăm că a fost încheiată cu succes. Ne-am atins scopul propus prin scăderea preţului de furnizare a energiei electrice, iar economia de fonduri ne va permite să creștem bugetul alocat investițiilor publice în anul următor.
Mulțumesc colegilor de la departamentul de achiziții publice pentru profesionalismul lor şi deschiderea arătată faţă de această nouă procedură”, ne-a declarat Eduard Florea, administratorul public al Primăriei Municipiului Oradea.

.

Cu stimă,
Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam