Viceprimarul Mircea Mălan a susţinut azi, 18 septembrie 2015, o conferinţă de presă în teren, în cadrul căreia a prezentat stadiul lucrărilor la proiectul ”Dezvoltarea turismului de agrement prin crearea Complexului Wellness Termal Nymphaea Oradea”. Acest obiectiv de investiţie este finanţat prin prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
Lucrările la Complexul Wellness Termal Nymphaea au început în luna februarie, termenul de execuție fiind până la sfârşitul lui acestui an. Valoarea totală a proiectului este de 88.342.934 lei, din care valoarea eligibilă este de 64.687776 lei, iar asistența financiară nerambursabilă este de 32.343.888 lei.
Lucrări finalizate în proporție de 50%

”Acum putem spune că lucrările sunt finalizate în proporție de 50%. În acest moment, s-au deschis noi fronturi de lucru pentru finisori, astfel că în zilele următoare vor începe lucrările de placare cu gresie, faianță, rigips. În acest moment trebuie să accelerăm lucrările, și asta vom face, pentru că e important ca muncitorii să acopere toate șantierele începute. Vor fi aduși cca 400 de muncitori pentru a realiza toate finisările necesare”, a spus viceprimarul Mircea Mălan.
Lucrările la Complexul Wellness Termal Nymphaea sunt realizate în proporție de cca 50%, astfel: dezafectări – 100%, amenajări peisagistice – 20%, amenajări exterioare – 10%, parcare – 30%, clădirea bazinelor acoperite – 35%, clădiri pentru alimentație publică – 30% și bazine exterioare – 50%
Dacă Ștrandul Municipal avea o capacitate de 500 de locuri, Complexul Wellness Termal Nymphaea va dispune de 1.000 de locuri. Creşterea calităţii şi diversificarea serviciilor turistice de agrement şi wellness se va realiza prin introducerea unor noi funcţiuni specifice turismului termoludic: saună, masaj, hidroterapie, aromoterapie, înfrumuseţare.

Obiectiv important: creşterea numărului de turişti în Oradea cu 30%

Unul dintre obiectivele importante ale proiectului este creşterea numărului de turişti în municipiul Oradea cu 30% în primii 3 ani după implementarea proiectului, dar și reducerea totală a sezonalităţii prin construirea bazinelor acoperite, ce vor putea fi exploatate 12 luni pe an.
Proiectul prevede în total 12 bazine interioare, 6 bazine exterioare şi 10 aquatobogane. Totodată, complexul va fi dotat cu o parcare cu 311 locuri pentru autoturisme și autocare.
”Pentru noi ca administrație locală nu e important doar să bifăm un proiect, mult mai important este ce se întâmplă cu acel proiect după finalizarea sa”, a completat viceprimarul Mircea Mălan.

Punctul central al complexului: Cupola clădirii bazinelor acoperite
Una dintre cele mai inovatoare lucrări urmează să fie executată în perioada imediat următoare – e vorba de cupola clădirii bazinelor acoperite, care va avea un diametru de 50 de metri. Aceasta va fi amplasată deasupra zonei centrale, unde sunt amplasate toboganele interioare și se va executa sub formă de grinzi arcuite realizate din lemn lamelat încleiat, care se vor ancora de structura de beton articulat. Pentru această structură s-a utilizat lemn de molid (Picea abies), acesta având structura celulară închisă, iar prin uscare porozitatea este redusă la minimum. Cupola va fi acoperită cu o folie transparentă de fluoropolimer triplustrat cu straturi de aer comprimat, plasă de protecţie păsări și paratrăznet, respectiv trape de evacuare a fumului.
În atașament găsiți un material cu toate detaliile proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam