În baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 97/ 2005 aprobată prin Legea nr. 290/ 2005 – privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, cu modificările şi completările ulterioare, cetăţenii au obligaţia să se legitimeze pe teritoriul României cu un act de identitate.
Actul de identitate este documentul care se eliberează cetăţeanului român pentru a dovedi identitatea, cetăţenia şi domiciliul, necesar la valorificarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţie, precum şi în celelalte legi şi acte normative.
Cetăţenii au obligaţia să solicite serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al actului de identitate deţinut, dar nu mai mult de 180 zile; în termen de 15 zile de la producerea unor modificări; în cazul minorilor, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani.
Pe această cale, Biroul de Evidenţă a Persoanelor Oradea, cu sediul în strada Republicii nr. 24, invită cetăţenii să se prezinte în cel mai scurt timp posibil la sediul instituţiei şi să solicite intrarea în legalitate, în sensul eliberării unor acte de identitate, în cazul tinerilor care au împlinit vârsta de 14 ani, precum şi în cazul persoanelor care deţin acte de identitate cu termenul de valabilitate expirat sau urmează să expire în perioada imediat următoare, au actul de identitate deteriorat, pierdut, furat, distrus sau anulat; şi-au modificat numele sau prenumele (prin căsătorie, divorţ, adopţie, schimbare de nume pe cale administrativă); şi-au schimbat domiciliul; locuiesc pe o stradă cu denumirea schimbată sau cu imobilul renumerotat; localitatea de domiciliu are rangul schimbat ori a fost rearondată unei alte unităţi administrativ-teritoriale; fotografia din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului; au atribuit un nou CNP.
Totodată, reamintim cetăţenilor programul de lucru cu publicul şi faptul că există posibilitatea programării online, pe site-ul www.evp-oradea.ro:
Luni, Marţi, Miercuri, Joi – între orele: 08:00 – 18:00
Vineri – între orele: 08:00 – 16:00
Menţionăm faptul că nerespectarea dispoziţiilor legale constituie contravenţie şi se sancţionează, după caz, cu amenzi cuprinse între 40 RON – 80 RON.

Cu stimă,
Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam