La cea de-a zecea reuniune a responsabililor de securitate aeronautică ai aeroporturilor din România, vicepreşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România şi organizatorul reuniunii, Gheorghe Pasc, care este şi directorul general al Aeroportului Oradea, a anunţat că la Oradea se va deschide un Centru Naţional de instruire în Securitate Aeroportuară.

 

România este pe primul loc în Uniunea Europeană la implementarea măsurilor de securitate aeroportuară, fiind primul stat inspectat de autoritatea internaţională în domeniu, care nu a avut nici o neregulă în acest domeniu ! Aeroportul din Oradea a avut, potrivit presei străine de specialitate, cea mai mare dezvoltare din Uniunea Europeană.

 

„Vom continua dezvoltarea aeroportului Oradea, pentru că acest lucru va duce la o mai mare dezvoltare a oraşului şi judeţului nostru, iar noi ne-am asumat această misiune, de a dezvolta judeţul Bihor într-un ritm şi o manieră fără precedent pînă acum. Cu toţii trebuie să fim conştienţi că numai împreună putem face ca Bihorul să devină într-adevăr un judeţ dezvoltat”, a declarat şi Pásztor Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

 

Specialiştii întruniţi la Oradea spun că măsurile de securitate eficiente duc la creşterea traficului. Dacă un aeroport are breşe în sistemul de securitate, orice operator aerian va refuza să opereze pe acel aeroport. Chiar dacă aceste măsuri pot părea neplăcute, atât pentru angajaţi cît şi pentru pasageri, ele sunt utile pentru ambele categorii şi nu numai. De aceea, şeful aeroportului Oradea vrea să înfiinţeze aici un Centru naţional de instruire în securitate aeroportuară: „Am propus acest lucru Consiliului Director al Asociaţiei Aeroporturilor din România şi sper că se va aproba. Securitatea aeroporturilor este o preocupare majoră şi permanentă, iar Oradea va avea un centru capabil să instruiască nu doar specialiştii din ţară dar chiar şi din alte ţări, iar asta nu este puţin lucru”, a declarat Gheorghe Pasc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam