Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii este închinată Maicii Domnului și este prăznuită în fiecare an în Vinerea din Săptămâna Luminată. Sărbătoarea își are originea într-o întâmplare minunată petrecută în preajma cetății Constantinopolului când un orb și-a dobândit vederea după ce s-a spălat într-un izvor din jurul acestui loc. Potrivit unei vechi istorioare tânărul Flavius Valerius Leon, viitorul împărat bizantin Leon I Tracul sau Leon cel Mare (457-474), plimbându-se în luna aprilie a anului 450 printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, a întâlnit un orb care l-a rugat să-i dea apă de băut pentru a-și stâmpăra setea și l-a rugat, de asemenea, să-l călăuzească spre oraș. Sinaxarul sărbătorii ne istorisește că Maica Domnului l-a călăuzit pe Leon spre acest izvor prin cuvintele: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape. Pătrunde, Leoane, mai adânc în pădure și luând cu mâinile apa tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați!. Ascultând glasul Maicii Domnului Leon intră în desișul pădurii și găsește izvorul din care potolește setea orbului spălându-l cu aceasta și la ochi, iar orbul începe să vadă și să-l slăvească pe Dumnezeu.
La momentul în care Leon a ajuns împărat pe tronul Bizanțului a luat hotărârea de a ridica o biserică cu hramul „Izvorul Tămăduirii” pe locul unde s-a petrecut minunea. Potrivit istoricilor Procopie și Cedrenus biserica originală ridicată de Leon cel Mare a fost reconstruită de către unul dintre cei mai mari împărați ai Bizanțului, Justinian I cel Mare (527-565), spre sfîrșitul domniei sale (559-560). Izvorul cu apa tămăduitoare se afla în afara zidurilor ridicate de împăratul Teodosie al II-lea (402-450) și în timpul unei partide de vânătoare împăratul Justinian a văzut mai multe femei adunate în jurul vechii bisericuțe ridicate de împăratul Leon. Aflând istoria bisericii și a minunii care stătea în spatele ridicării acesteia, a poruncit ca în acest loc unde lumea venea să se roage și să ia apă sfințită spre vindecarea de boli, să se construiască o biserică măreață din piatră. Tradiția spune că însuși împăratul Justinian cel Mare s-a vindecat la acest izvor de o boală grea și acesta a fostul unul dintre motivele pentru care a poruncit ridicarea unei noi biserici din piatră.
Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Constantinopol a fost reparată de mai multe ori de-a lungul veacurilor din cauza cutremurelor care i-au afectat rezistența. Cele mai ample lucrări de restaurare a bisericii s-au efectuat în anul 790 în timpul domniei împărătesei Irina (769-802) și în anul 869 în timpul domniei împăratului Vasile I Macedoneanul (867-886). În timpul atacării Constantinopolului de către bulgari în secolul al X-lea, în septembrie 924, țarul Simeon I al Bulgariei a incendiat biserica. Trei ani de zile mai târziu, în 927, când Petru, fiul țarului Simeon, s-a căsătorit cu Maria, nepoata împăratului bizantin Roman I Lacapenos (920-944), biserica a fost refăcută și renovată. Din cauza faptului că biserica era în afara zidurilor Constantinopolului a fost folosită de împărații Bizanțului ca loc de exilare a anumitor personalități ,marcante ale aristrocației bizantine. Astfel în anul 1078 Gheorghe Monomahul a fost exilat în acest loc. La fel filosoful Ioan Italus a fost exilat în acest loc de către împăratul Alexios I Comnenul (1081-1118) în anul 1084 pentru teoriile sale neoplatonice. În urma Cruciadei a Patra, în anul 1204, biserica a fost ocupată de clerul latin . Izvoarele bizantine menționează faptul că pe durata prezenței latinilor în această biserică „Izvorul Tămăduirii” nu și-a mai arătat puterile tămăduitoare pe care le arătase altădată în decursul veacurilor. Istoria Bizanțului ne arată că în anul 1328 împăratul Andronic al III-lea (1325-1341) și-a fixat reședința la această biserică în vremea când lupta pentru cucerirea Constantinopolului. Doi ani mai târziu în 1330 când se afla pe patul de moarte în cetatea Didimoteico, împăratul a băut apă din Izvorul Tămăduirii și s-a tămăduit îndată. În anul 1422, când sultanul otoman Murad al II-lea (1421-1451) asedia Constantinopolul, și-a fixat și el sediul la mănăstirea Izvorul Tămăduirii. Nu se știe dacă ulterior biserica a mai fost renovată de către bizantini până la cucerirea Constantinopolului de către turci în anul 1453 când aceasta a fost distrusă.
Cu toate că biserica mănăstirii Izvorul Tămăduirii din Constantinopol a fost distrusă de turci în secolul al XV-lea creștinii și bolnavii veneau la izvorul miraculos al bisericii căutându-și dobândirea sănătății trupești și sufletești. Un cronicar francez din veacul al XVI-lea, Pierre Gilles, menționează faptul că biserica nu mai există, dar că cei bolnavi n-au încetat să meargă la izvor. Abia în anul 1727 episcopul Nicodim, mitropolit de Dercos și Neochorion, a ridicat o mică capelă deasupra izvorului. O veche icoană descoperită între ruinele vechii biserici a fost pusă în capelă spre închinare. Autoritățile turcești au impus o taxă creștinilor care doreau să se închine în capela Izvorul Tămăduirii banii fiind folosiți pentru întreținerea închisorilor. În cele din urmă bisericuța a ajuns în posesia Patriarhiei din Constantinopol , dar în urma evenimentelor din anul 1821, ienicerii au dărâmat capela și au otrăvit izvorul. În anul 1833 autoritățile turcești au permis Patriarhiei din Constantinopol (Instanbul) să reconstruiască biserica iar în ziua de 2 februarie a anului 1835 biserica a fost sfințită de către patriarhul Constantin al II-lea (1834-1835). Biserica a avut din nou de suferit în anul 1955 în data de 6 septembrie în timpul progromului din Istanbul împotriva grecilor. Starețul mănăstirii și arhimandritul Hrisant Mantas au fost martirizați.
Biserica Izvorul Tămăduirii a fost din nou refăcută, iar astăzi este în grija unui episcop, fiind una dintre cele mai căutate biserici spre închinare din vechiul Constantinopol. Astăzi se poate ajunge la izvor coborând 25 de trepte la subsolul actualei biserici în vechiul paraclis al bisericii din secolul al V-lea. În mod cu totul deosebit în Vinerea din Săptămâna Luminată, când Biserica sărbătorește Izvorul Tămăduirii, mulți pelerini își îndreaptă pașii spre biserica mănăstirii Izvorul Tămăduirii din actualul Istanbul sau vechiul Constantinopol, spre a lua apă sfințită din izvorul izbăvitor și vindecător al Maicii Domnului. Cei mai mulți credincioși însă neavând această posibilitate de a ajunge la Izvorul Tămăduirii din vecehea capitală a Bizanțului participă în această zi de sărbătoare la Sfânta Liturghie și la sfințirea cea mică a apei care se săvârșește în toate bisericile imediat după terminarea Sfintei Liturghii.

Pr. Ion Alexandru Mizgan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam