Activităţi organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului

Luni, 01 iunie a.c., pompierii militari bihoreni deschid porţile tuturor subunităţilor din judeţ pentru a-i sărbători pe cei mici.

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, în data de 01.05.2015,  în intervalul orar 12.00 – 14.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” va organiza pentru toţi copiii din judeţ, “Ziua Porţilor Deschise”, atât la sediul unităţii, situat pe strada Avram Iancu, nr.9, Oradea, cât şi la sediile tuturor subunităţilor  ( Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea- strada Aluminei, nr. 57, Staţia de Pompieri Aleşd, Garda de Intervenţie 1 Mai, Detaşamentul Marghita, Staţia de Pompieri Săcuieni, Staţia de Pompieri Valea lui Mihai, Garda de Intervenţie Sălard, Detaşamentul Salonta, Secţia de Pompieri Beiuş, Staţia de Pompieri Ştei, Garda de Intervenţie Tinca).

În cadrul acestei activităţi, cei mici vor asista la desfăşurarea exerciţiilor demonstrative specifice (stingere a incendiilor, salvare de la înălţime, descarcerare, echipare contracronometru, etc.), la prezentarea tehnicii şi mijloacelor de intervenţie, precum şi la sesiuni de informare preventivă, având totodată posibilitatea de a deveni  pentru câteva momente,  pompieri militari, prin exersarea refulării apei la ţintă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam