În numele Universităţii din Oradea, Facultatea de Drept, avem deosebita onoare de a vă invita la prelegerea “EU REGULATION – NATIONAL INSOLVENCY LAWS” susţinută de Prof.univ.dr. Samuel L. BUFFORD. Evenimentul va avea loc Luni, 5 decembrie 2016, ora 12.00 în Sala Festivă a Facultăţii de Drept, str. Gen. Magheru, nr. 26.
Dl. Samuel L. Bufford, profesor în cadrul Facultăţii de Drept-Universitatea din Pennsylvania (Statele Unite ale Americii) este titularul cursurilor de: Dreptul insolvenţei, Dreptul comerţului internaţional, Probaţiunea şi probele.
În perioada 1985-2010 a fost judecător al Tribunalului Federal din Los Angeles.
Activitatea didactică se remarcă şi prin stagii de predare la Universitatea Harvard (2004-2005), Universitatea Tehnologică din Queensland (2009-2010), în prezent fiind şi bursier Fullbright în cadrul Facultăţii de Drept -Universitatea din Bucureşti.
De asemenea, prodigioasa sa activitate include şi participări la evenimente organizate de Banca Mondială (membru al grupurilor operative pe domeniul Dreptului insolvenţei -2011/2014; participant la Forumul Mondial al Judecătorilor – Malibu, 2003; membru al Comisiei de redactare a Legii insolvenţei) dar şi sub egida Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional (membru al grupurilor de lucru pe Dreptul insolvenţei, Arbitraj etc., începând cu anul 2011 până în prezent).
Publicaţii-cărţi: UNITED STATES INTERNATIONAL INSOLVENCY LAW, Ediţia a II a, 2015; UNITED STATES INTERNATIONAL INSOLVENCY LAW (Oxford University Press 2009); BENCH BOOK ON INTERNATIONAL INSOLVENCY FOR UNITED STATES JUDGES (2001); studii publicate în reviste de specialitate de circulaţie internaţională recunoscute: China Supreme People’s Court Bankruptcy Law Interpretations: Translations and Commentary, 90 AMERICAN BANKRUPTCY LAW JOURNAL xxx (2016); International Insolvency and International Arbitration – A Preliminary Perspective, 23 Norton J. BANKR. PRACTICE & LAW 670 (2014); Improving the Revision of the European Union Regulation on Insolvency, PERSPECTIVES ON INSOLVENCY LAW 15 (2014); Coordination of Insolvency Cases for International Enterprise Groups: A Proposal, AMERICAN BANKRUPTCY LAW JOURNAL (2012); Revision of the European Union Regulation on Insolvency Proceedings, – Recommendations, 3 INTERNATIONAL INSOLVENCY LAW REVIEW (2012); Promoting Commercial Law Reform in Eastern Europe, (2010) etc.
Prof.univ.dr. Samuel L. Bufford este şi membru al Comitetului de redacţie al Revistei International Insolvency Review.
Studenţi, masteranzi, cadre didactice şi practicieni din domeniul dreptului şi ştiinţelor economice sunt invitaţi cu drag să participe la audierea acestei prelegeri.

Prof.univ.dr. Valentin MIRIŞAN
Decan Facultatea de Drept

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam