Senatorul Florian Bodog și europarlamentarul Emilian Pavel au adresat o întrebare parlamentară comună Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice privind prevenirea cancerului la locul de muncă.

”Inițiativa noastră vine ca urmare a dezbaterii publice organizate în cadrul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a Parlamentului European, comisie din care fac și eu parte, privind modificarea Directivei 2004/37/EC ce vizează protecția angajaților de riscurile legate de expunerea la agenții cancerigeni și mutageni. Datele primite de la Comisia Europeană privind situația din România sunt alarmante. Cancerul este principalul ”ucigaș” la locul de muncă în Uniunea Europeană, cauzând peste 100.000 de decese anual, adică aproximativ 53% din totalul deceselor survenite într-un context profesional. Pentru a îmbunătăți protecția angajaților față de expunerea la agenții care pot cauza cancer, Comisia Europeană a propus modificarea Directivei menționate mai sus cu scopul de a limita atât expunerea cât și concentrația maximă de agenți chimici cancerigeni admisă pentru 13 substanțe, la locul de muncă”, a precizat europarlamentarul PSD Emilian Pavel.

Conform cercetărilor citate de Comisia Europeană, angajații pot fi expuși de-a lungul vieții lor profesionale, la mai mulți factori cauzatori de cancer. De asemenea, în foarte multe cazuri, apariția sau detectarea bolii se produce după pensionarea respectivei persoane, situație în care angajatorul nu mai are nicio responsabilitate.

”Având în vedere gravitatea problemei, precum și necesitatea de a lua cât mai repede măsurile necesare am întrebat cei doi miniștri ce date sunt disponibile la nivel național cu privire la expunerea angajaților români la agenții cancerigeni și mutageni și care sunt planurile concrete avute în vedere de Guvern pentru minimizarea expunerii angajaților, la locul de muncă, atunci când înlocuirea agenților chimici respectivi nu este posibilă. De asemenea, am mai întrebat care au fost măsurile luate de Guvern pentru implicarea mediului de afaceri și a sindicatelor în dialogul pentru prevenirea cancerului la locul de muncă”, a declarat senatorul PSD, Florian Bodog.

Tot în acest context, senatorul Bodog a susținut și o declarație în plenul Senatului pentru a trage un semnal de alarmă în cazul unui număr de 21 de medicamente inovatoare destinate pacienților oncologici și celor care suferă de boli rare, medicamente care lipsesc de mai bine de trei luni de zile din farmacii și spitale.

”Efortul de a pune aceste tratamente salvatoare de vieți la dispoziția pacienților a fost susținut de parlamentari indiferent de culoarea politică și s-a materializat, în final, printr-o hotărâre de guvern adoptată în luna iulie. Din păcate, din cauza birocrației excesive și a superficialității cu care guvernanții actuali au tratat această problemă, aceste medicamente nu au ajuns încă la pacienți”, a arătat Florian Bodog. Mai exact, problema ține de lipsa unui protocol terapeutic destinat acestor medicamente, fapt ce pune medicii în incapacitatea de a le folosi sau a le prescrie în regim paliativ.

”Situația dată este una nu doar inacceptabilă dar, din păcate, și una care costă zilnic viețile unor persoane care nu au renunțat la luptă și puteau fi salvate. Consider că este de datoria noastră, să ne mobilizăm și să le oferim pacienților și familiilor acestora toate soluțiile care ne sunt la îndemână pentru a îmbunătăți atât sănătatea acestora cât și nivelul de calitate a vieții, mai ales când se confruntă cu încercări atât de dificile”, a conchis senatorul Florian Bodog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam