În perioada 28 – 31 octombrie 2015, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor (CAPDD), în parteneriat cu Asociaţia de Ecoturism din România (AER) şi Agenţia de Management a Destinaţiei Bihor, a organizat o vizită de informare în Pădurea Craiului. La acest infotrip au participat 24 de persoane, reprezentanţi ai unor agenţii de turism a căror activitate este axată pe domeniul turismului responsabil şi al ecoturismului, fotografi, bloggeri de specialitate şi proprietari de pensiuni ce fac parte din reţeaua AER. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Administraţiei Sitului Natura 2000 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului şi al pensiunii „Turul” din comuna Remetea.

Preşedintele CAPDD Bihor, Paul Iacobaş, a declarat că scopul organizării acestei vizite informative a fost acela de a le prezenta participanţilor oferta de servicii şi atracţii turistice existente în destinaţia ecoturistică Pădurea Craiului. „Încercăm încă o dată să oferim un exemplu de bune practici în materie de ecoturism, să demonstrăm că rigorile ce privesc protecţia naturii în Situl Natura 2000 nu înseamnă restricţionarea activităţilor umane, ci noi oportunităţi pentru dezvoltare locală durabilă”, a spus Paul Iacobaş.

Pe parcursul celor patru zile petrecute în Pădurea Craiului, participaţii au avut ocazia să viziteze peşterile Meziad, Farcu şi Vadu Crişului, au făcut drumeţii pe traseele tematice din zonă, fiind remarcat în mod special noul traseu, „Poveştile Pădurii”, din Defileul Crişului, au testat tiroliana şi un nou traseu de via ferrata, au parcurs câteva din circuitele amenajate pentru mountain-bike, au gustat din produsele tradiţionale pregătite în zonă şi au vizitat gospodării tradiţionale amenajate în scopuri ecoturistice ori ateliere de meşteşuguri cum numai în Pădurea Craiului se pot găsi. Atelierul de olărit în ceramică albă al familiei Solga din Vadu Crişului şi cel al maestrului viorilor cu goarnă care a fost Viorel Codoban, din Roşia, au lăsat o vie impresie asupra acestor oaspeţi de seamă ai Pădurii Craiului.

Andrei Blumer, preşedintele AER, consideră că evenimentul va contribui la promovarea destinaţiei de ecoturism Pădurea Craiului, în ţară şi în străinătate. „Acest pitoresc colţ al judeţului Bihor va câştiga vizibilitate prin includerea lui în ofertele agenţiilor de turism specializate şi, implicit, Pădurea Craiului se va bucura de creşterea numărului celor care vor veni să viziteze aceste locuri”, consideră preşedintele AER.

Vizita de informare face parte din programul „Green Entrepreneurship – Dezvoltarea Destinaţiilor de Ecoturism din România”, un program comun al Romanian-American Foundation şi al Fundaţiei pentru Parteneriat, intitulat „Pădurea Craiului, un loc mai plăcut de vizitat, un loc mai bun în care să trăieşti”, derulat de CAPDD Bihor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Protected by WP Anti Spam